21 Septembrie 2010

Afacerile Syscom 18 s-ar putea diminua la 10 mil.euro



Afacerile companiei de automatizari industriale si sisteme de masura Syscom 18 din Bucuresti s-ar putea diminua cu 28,5% in acest an, la zece milioane de euro, pe fondul scaderii pietei de profil, acesta fiind cel mai pesimist scenariu al vanzarilor luat in calcul, scrie Mediafax.

"Anul acesta am avut trei tinte, una optimista de 15 milioane euro, una de supravietuire de 12 milioane euro si una de avarie de 10 milioane euro. Din pacate ne indreptam catre cea de-a treia, cu toate eforturile noastre de a gasi noi proiecte. Si exportul, desi ramane o alternativa, va fi mai mic decat anul trecut, atingand o valoare in jurul a 600.000 euro. Suntem in competitie pentru mai multe proiecte internationale, dar nu cred ca se vor materializa anul acesta", a declarat presedintele si actionarul majoritar al Syscom 18, Ion Andronache.

Anul trecut, afacerile Syscom 18 au totalizat circa 14 milioane euro.

Compania arata ca reducerea numarului de proiecte industriale din domenii precum petrol, gaze, metalurgie sau termocentrale a generat scaderea dramatica, cu peste 50%, a pietei de automatizari industriale fata de nivelul anilor 2007-2008, considerat punctul de varf al acestui segment.

"In industria petrolului, proiectele care au inca sanse sa fie implementate sunt in general proiecte de mari dimensiuni, care necesita investitii financiare semnificative, dar care, din pacate, sunt in general accesate de catre companiile multinationale prezente in Romania, in timp ce accesul firmelor autohtone la aceste proiecte este redus. Industria gazului natural a fost singura care a avut un buget de investitii la care au avut acces si firmele romanesti", a afirmat Andronache.

In acest context, Syscom 18 apreciaza ca planurile de dezvoltare pentru urmatorii doi ani pentru companiile din sectorul automatizarilor industriale urmaresc eficientizarea activitatii de distributie si productie a echipamentelor, iar masurile anti-criza sunt reprezentate in general de reducerea cheltuielilor si a personalului, prin desfiintarea unor posturi, si de intensificare a eforturilor de a gasi noi lucrari.

"Pentru Syscom 18 este important sa mentinem colectivul de specialisti si chiar sa angajam ingineri de mare valoare. Investim astfel in calitatea lucrarilor executate si incercam sa valorificam orice nisa si orice slabiciune a concurentilor nostri", a adaugat reprezentantul companiei.

Syscom 18, infiintata in 1991, are peste 500 de clienti in Romania, Orientul Mijlociu si Asia Centrala. Cele mai multe aplicatii au fost in industria petrolului si a gazelor naturale, dar si in alte segmente, precum al cimentului, ceramicii, farmaceutic sau metalurgic.

Printre cei mai importanti clienti ai companiei s-au numarat Petrom, Romgaz, Transgaz, Rafo, ArcelorMittal Galati, Inspet, Condmag, Armax, Confind, Arpechim, Petrobrazi sau Rominserv.



Citeste si