1 Septembrie 2010

MedLife si-a luat director financiar de la Cristim



MedLife, cel mai mare operator de servicii medicale private din Romania, a numit-o pe Monalisa Ungureanu in functia de director financiar, incepand cu luna septembrie.

In cadrul lantului de clinici, MedLife va fi responsabila de strategia financiara a acestuia, precum si de implementarea politicilor contabile si financiare.

Monalisa Ungureanu (foto), care are o experienta de peste 11 ani in domeniul financiar, a ocupat anterior o pozitie similara in cadrul producatorului de mezeluri Cristim.

"Totodata, Ungureanu a fost implicata in proiecte speciale precum schimbarea culturii organizationale, accesarea fondurilor SAPARD, PHARE si FEADR. In plus, aceasta este membru stagiar al Camerei Auditorilor Financiari din Romania, membru al Camerei Consultantilor Fiscali si student ACCA", se precizeaza intr-un comunicat de presa emis de companie.

Absolventa a Academiei de Studii Economice, cu specializare in management, Monalisa Ungureanu si-a completat pregatirea profesionala printr-o diploma de excelenta in management si o certificare in raportari financiare internationale - ambele obtinute in cadrul ASEBUSS. De asemenea, noul CFO al MedLife are competente in management strategic si in managementul schimbarii in perioade de criza, dobandite in cadrul International Canadian Management Agency.

”Evolutia MedLife este marcata de extindere accelerata si de consolidarea pozitiei de lider de piata nu doar la nivelul Capitalei, dar si la nivel local. Suntem in plina derulare a programului de investitii de 20 de milioane de euro, de aceea este extrem de important ca acesta sa fie sustinut de o strategie financiara coerenta si unitara, care sa asigure un return on investment (randament al investitiei - n. red.) maxim”, a declarat Mihai Marcu, presedintele MedLife.

"Compania este deja cel mai important brand pe piata serviciilor medicale private, insa cu siguranta va continua sa isi consolideze pozitia prin intermediul noilor proiecte si achizitii, astfel responsabilitatile si provocarile vor creste si ele. Nu pot decat sa ma bucur ca fac parte dintr-o companie cu astfel de perspective si cu asemenea cerinte inalte de profesionalism”, spune Monalisa Ungureanu, CFO MedLife.

MedLife a fost infiintat in urma cu 14 ani si in prezent detine 15 hiperclinici, 5 laboratoare, 28 de centre generaliste, 6 centre cu specializare unica si 110 de clinici medicale partenere - in Bucuresti si in tara. MedLife detine cel mai mare spital privat din Romania - Life Memorial Hospital, o investitie de 17 milioane de euro.

Anul trecut, SGAM a intrat in actionariatul operatorului de servicii medicale private prin preluarea unui pachet de 36% din actiuni. Restul actiunilor sunt detinute de familia Marcu si de IFC. Recent, IFC a decis sa finanteze cu 10 milioane de euro programul investitional de 20 de milioane de euro al MedLife pentru urmatorii trei ani.



Citeste si