Mandatul de director general interimar al Complexului Energetic Rovinari al lui Tiberiu Trotea va fi prelungit, incepand cu 1 august, a declarat Marcel Hoara, presedintele Consiliului de Administratie al companiei, scrie Mediafax.
Hoara a afirmat ca eventuale schimbari pot fi facute in esaloanele inferioare ale structurilor de conducere ale companiei, dar nu la nivel de varf.
"Nu exista motive pentru a o schimbare a actualului director general interimar si, in consecinta, mandatul acestuia va fi prelungit fara probleme.
In cadrul structurii executive s-au mai facut si se mai pot face unele schimbari, dar nu si in privinta directorului general", a mentionat Hoara.
Tiberiu Trotea a fost numit director general interimar al CE Rovinari la sfarsitul lunii ianuarie, dupa ce predecesorul sau, Gheorghe Davitoiu, a demisionat, din motive personale.
Mandatul de trei luni al lui Trotea a fost prelungit la inceputul lunii mai pentru o perioada de trei luni.
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.
Te-ar putea interesa și: