16 Februarie 2010

Zentiva a trecut pe pierderi in 2009



Producatorul farmaceutic Zentiva Bucuresti (SCD), controlat de grupul farmaceutic francez Sanofi-Aventis, a avut anul trecut pierderi de 9,43 milioane de lei (2, 22 milioane euro), dupa ce anul trecut a afisat un profit net de 23,18 milioane lei (6,3 milioane euro), conform raportarilor financiare remise Bursei.
“Rezultatele obtinute de Zentiva S.A. (productia locala, fara importuri) in 2009 au fost influentate in mod direct de conditiile de piata extrem de dificile. Factori precum prelungirea termenelor de plata, lipsa generala a fondurilor, arieratele din sistem, rata fixa euro/leu necorelata cu cursul BNR sau schimbarea excesiva a reglementarilor intr-un timp foarte scurt au ingreunat semnificativ evolutia generala a producatorilor romani de
medicamente“, a declarat Dan Ivan, presedinte al Consiliului de Administratie Zentiva.

Afacerile companiei s-au diminuat cu 19,5%, la 175,76 milioane de lei (41,5 milioane euro), fata de valoarea consemnata in anul precedent, de 218,5 milioane de lei 59,3 mil euro.

“Pentru 2010, analizam indeaproape oportunitatile de optimizare a productiei locale prin extinderea portofoliului de produse fabricate in facilitatile existente in Romania. Suntem interesati atat de preluarea pentru productie locala a unor medicamente din portofoliul grupului Sanofi-Aventis, cat si de eventuale parteneriate cu companii locale sau internationale”, se mai arata in comunicatul remis Bursei.

In prima parte a anului trecut, Sanofi-Aventis, al patrulea producator de medicamente din lume, a platit circa doua miliarde de dolari pentru achizitia companiei cehe Zentiva.

Dupa definitivarea procesului de integrare, producatorul francez de medicamente Sanofi-Aventis a raportat in perioada august 2008-august 2009 vanzari pe piata locala de 730 de milioane de lei (190 de milioane de euro) si o cota de piata de 10% ca valoare.



Citeste si