3 Februarie 2010

Valvis a batut palma cu BCR pentru un credit de 9 mil. euro



Omul de afaceri Jean Valvis a contractat, prin firma Carpathian Springs, 9,2 milioane de euro reprezentand credite de investitii si capital de lucru de la BCR, suma ce urmeaza sa fie directionata catre constructia fabricii de apa minerala din apropiere de Vatra Dornei.
Jean Valvis (foto) a inceput in luna septembrie constructia unui proiect Greenfield, situat la 20 km de Vatra Dornei, in comuna Panaci, unde va fi produs brandul de apa minerala Aqua Carpatica. Pentru inceput unitatea de productie va avea o capacitate anuala de 100 mil. sticle si aproximativ 50 de angajati. Investitia totala se ridica la 12,5 mil. euro, omul de afaceri estimand ca productia va incepe in luna iulie a acestui an.

Compania care detine licenta pentru izvoarele de apa minerala acidulata si cele trei izvoare de apa plata este Carpathian Springs.
Brandul Aqua Carpatica va fi lansat pe piata in anul 2010, situandu-se in categoria premium. Produsul va fi comercializat atat pe piata locala, in ambalaj PET, cat si pe plan extern, exclusiv in ambalaj de sticla. Jean Valvis: In toamna m-am gandit, pentru prima oara, sa plec definitiv din Romania

Valvis tinteste o cota de piata de 10% cu brandul Aqua Carpatica in urmatorii doi ani si o dublare a acesteia pana in anul 2014.

Omul de afaceri a lansat si un concurs international de design pentru identificarea formei sub care brandul Aqua Carpatica va fi comercializat, in competitie inscriindu-se peste 500 de birouri de design din diferite tari precum Italia, Romania, Franta, Japonia, Anglia, Brazilia, SUA.

In urma acestui concurs au fost acordate doua premii II, fiecare in valoare de 20.000 de euro, pentru agentia Anamorphosis Architects (Grecia) si Arian Brajkovic (Italia). Forma finala a sticlei Aqua Carpatica urmeaza sa fie anuntata in luna martie.

Jean Valvis a incheiat in anul 2008 vanzarea producatorului de lactate LaDorna catre grupul francez Lactalis, printr-o tranzactie evaluata la 100 mil. euro.

De asemenea, in anul 2002 omul de afaceri a finalizat vanzarea a 94,5% din actiunile Dorna Apemin catre gigantul Coca-Cola, valoarea tranzactiei fiind estimata la aproximativ 40 mil. euro.



Citeste si