9 Septembrie 2009

Afacerile aeroportului Otopeni au stagnat in primul semestru



Aeroportul Otopeni (Henri Coanda) a inregistrat o cifra de afaceri de 135,2 mil. lei (32 mil. euro) in primul semestru din 2009, valoare similara cu cea din aceeasi perioada a anului trecut.
Totodata, aeroportul Henri Coanda a inregistrat in semestrul I 2009 un numar de 2.016.199 pasageri, din care 1.779.128 au calatorit spre destinatii internationale, iar 237.071 spre destinatii interne, scrie NewsIn.

Traficul de pasageri aferent acestei perioade reprezinta aproximativ 86% din cel inregistrat in prima jumatate a anului 2008. Numarul de miscari aeronave din semestrul I 2009 a cunoscut insa o crestere, inregistrandu-se 35.054 miscari, cu aproximativ 1,5% mai multe in comparatie cu semestrul I 2008.

Comparativ, aeroportul international Traian Vuia, din Timisoara, a raportat o crestere de 8% a cifrei de afaceri din primele sase luni ale anului, si un avans de 6% a numarului de pasageri, la peste 433.000.

"Cea mai mare crestere a traficului de calatori s-a inregistrat in luna aprilie, peste 12%. In luna iunie, cresterea a fost de 11%, iar in luna mai de 8%. Totusi, criza economica a avut efecte asupra traficului de pasageri, indeosebi la inceputul anului 2009, cand numarul acestora a scazut fata de perioada similara a anului 2008, cea mai mare scadere inregistrandu-se in luna martie, un minus de 2,51 procente", se arata in Bilantul Activitatii Aeroportului "Traian Vuia" Timisoara.



Citeste si