18 August 2009

Managementul bate criza: Afacerile Lasselsberger in Romania au crescut usor in primul semestru



Grupul austriac Lasselsberger, cel mai mare producator de placi ceramice de pe piata locala, cu afaceri de 45 milioane de euro in 2008, a inregistrat, in primul semestru, o crestere usoara a afacerilor din Romania, pe fondul schimbarii de management de la sfarsitul anului trecut.
“Am reusit sa vindem putin mai mult in primul semestru, fata de aceeasi perioada a anului trecut. Acest lucru a dus la o crestere foarte usoara a cifrei de afaceri, de 1%. Evolutia buna pe care am inregistrat-o in 2009, in conditiile in care piata a avut o scadere semnificativa, se datoreaza, in mare parte, politicii manageriale implementata de noua conducere a companiei”, spune Christian Morath, 45 de ani, directorul general al Lasselsberger Romania.

Morath si Eduard Macarescu, 28 de ani, directorul comercial al companiei, au fost recrutati in toamna anului trecut de retailerul Rewe Romania, proprietarul lantului de supermarketuri Billa. Actuala conducere a Lasselsberger Romania este alcatuita din sase oameni.

Compania doreste sa gaseasca, pana la sfarsitul anului, un inlocuitor pentru actualul director financiar.

“In momentul de fata, avem un director financiar austriac, el dorind sa se intoarca in Austria. Speram ca pana la sfarsitul anului sa putem gasi un nou director financiar, care sa fie din Romania”, afirma Morath.

Producatorul de placi ceramice (faianta si gresie) a implementat de la inceputul anului o politica de reducere a costurilor care presupune taierea bonusurilor pentru top management si pastrarea actualului parc auto.

“Acordam o foarte mare atentie cheltuielilor, fie ca este vorba de factura de telefonie sau de consumul de combustibil al masinilor. Nu am renuntat insa la programele de training si team-building pentru ca altfel ne-am demotiva angajatii. Cateva zile de team-building pot rezolva foarte usor anumite divergente care pot aparea intre angajati”, precizeaza Morath.

Grupul austriac si-a redus indirect costurile din Romania si prin inchiderea a doua din cele trei unitati de productie pe care le detinea pe piata locala, pe fondul reducerii vanzarilor de pe piata.

Austriecii au inchis anul trecut fabrica din Lugoj, pentru ca in iunie 2009 sa inchida si unitatea de productie Cesarom din Bucuresti. Singura fabrica ramasa in functie este Sanex, din judetul Cluj-Napoca.

In urma inchiderii fabricii din Bucuresti, au fost disponibilizati 300 din cei 450 de angajati care lucrau in unitatea de productie. Cei 150 de angajati ramasi in Bucuresti coordoneaza activitatile logistice si administrative ale businessului.

Schimbarea managementului Lasselsberger Romania s-a resimtit in primele sase luni ale anului, cand cota de piata a Lasselsberger a crescut la 37%, de la 25% anul trecut.

“Dorim sa exploatam caderea pietei locale de placi ceramice si sa ne majoram cota de piata in 2010, pana la 45%”, afirma Morath.

Potrivit directorului general al companiei, piata de placi ceramice va scadea cu 20-25% in 2009, pana la 30 de milioane de metri patrati, respectiv 215 milioane de euro.

“Evolutia din primele sase luni confirma asteptarile noastre de scadere cu 20-25% a pietei romanesti de placi ceramice in 2009. Cred ca 2010 va fi cel putin la fel de greu ca anul acesta, o revenire a pietei fiind asteptata din 2011”, mentioneaza Morath.

Pentru 2009, compania mizeaza pe o stagnare a afacerilor la nivelul lui 2008, chiar daca se asteapta la o crestere a vanzarilor.
“Suntem optimisti ca putem sa vindem mai mult ca anul trecut, insa, din cauza deprecierii leului in raport cu moneda europeana, cifra de afaceri in euro ar putea fi similara cu cea din 2009”, apreciaza Morath.

Mentinerea afacerilor se va datora cresterii numarului de distribuitori si a intrarii pe segmentul de magazine de tipul Do-It-Yourself.
In prezent, reteaua de parteneri nationali ai Lasselsberger in Romania numara 75 de distribuitori, fata de 25, cat erau la sfarsitul anului trecut. Cei mai importanti distribuitori sunt Dedeman si Ambient.

De asemenea, compania a inceput dezvoltarea unei retele proprii de magazine, prin deschiderea a trei locatii in Bucuresti, Cluj si Oradea. Investitia medie in deschiderea unui magazin se ridca la circa 50.000 de euro.

“Nu vom mai deschide alte magazine in acest an, chiar daca initial am spus ca vrem sa avem cinci locatii in 2009. Cu toate acestea, ne mentinem tinta de a ajunge la zece magazine pana la sfarsitul lui 2010”, spune Morath.

Austriecii isi propun sa construiasca si un centru logistic in Romania, proiectul urmand a fi amplasat pe ruta Bucuresti - Brasov, pentru o acoperire nationala eficienta. “Centrul logistic va fi construit in parteneriat cu o alta firma cu experienta in aceasta directie. Speram sa fie gata cat mai repede, cel mai probabil in 2010”, afirma Morath.

Lasselsberger a intrat pe piata locala la sfarsitul lui 2004 si activeaza prin intermediul a doua firme, Lasselsberger SA si Sanex Cluj.

In afara de Lasselsberger, Ceramica Lazar (Reghin – Mures) este singurul producator de gresie si faianta de pe piata locala.



Citeste si