Producătorul de hârtie Elfi investește 10 mil. euro pentru a-și extinde capacitatea de producție. Compania lucrează deja cu roboți industriali

Sursǎ foto: Elfi

Producătorul de hârtie Elfi investește 10 mil. euro pentru a-și extinde capacitatea de producție. Compania lucrează deja cu roboți industriali

Elfi, unul dintre cei mai importanți producători de hârtie igienico-sanitară din România, anunță investiții de 10 milioane de euro în 2025, pentru extinderea capacității de producție. În anul 2024, compania a avut o cifră de afaceri în creștere cu aproximativ 10% față de 2023, ajungând la aproximativ 13 milioane de euro, și a realizat investiții de peste 1 milion de euro în tehnologie de ultimă generație pentru eficientizarea companiei.

Segmentul prosoapelor de bucătărie a fost cel mai dinamic în 2024, generând peste 60% din volumul lunar de producție. Pentru 2025, compania estimează o evoluție de aproximativ 15% a cifrei de afaceri și plănuiește investiții majore de 10 milioane de euro în extinderea capacității de producție. Proiectul prevede construirea unei noi hale și instalarea unei linii tehnologice, care va permite companiei să opereze trei linii de producție, dublând astfel capacitatea actuală. Noua investiție va asigura o flexibilitate mai mare în procesarea comenzilor și va susține planurile de creștere ale companiei, au transmis reprezentanții companiei.

Elfi a încheiat anul 2024 cu investiții de peste 1 milion de euro

În 2024, Elfi a finalizat investiții de peste 1 milion de euro în automatizare și soluții tehnologice avansate, menite să susțină dezvoltarea companiei și respectarea mediului, producția la cele mai înalte standarde și un mediu de lucru sigur pentru angajați.

Printre proiectele implementate se numără instalarea unui sistem de panouri fotovoltaice la fabrica din Albota, județul Argeș, care acoperă în prezent peste 40% din consumul energetic al unității, prin furnizarea de energie verde, precum și integrarea unui sistem avansat de filtrare a aerului care îmbunătățește atât calitatea produselor, cât și condițiile de lucru pentru angajați. De asemenea, linia de producție a fost complet automatizată, inclusiv prin instalarea a doi roboți industriali pentru paletizare, parte a programului amplu de eficientizare logistică.

„Ne adaptăm constant la tendințele din piață, unde vedem o presiune asupra prețului, datorată fluctuațiilor costurilor materiilor prime, dar și o orientare accentuată spre produsele private label, pentru care suntem pregătiți să răspundem eficient cererii”, a spus Adrian Constantin, Director General Elfi.

Personalizate pentru tine