Deloitte România și WPP au semnat extinderea multianuală a contractelor de închiriere în clădirea The Mark deținută de CPI România

Deloitte România și WPP au semnat extinderea multianuală a contractelor de închiriere în clădirea The Mark deținută de CPI România

CPI România a semnat extinderea contractelor de închiriere pentru o suprafață totală de peste 12.000 mp, cu Deloitte România și WPP, doi dintre principalii chiriași ai clădirii de birouri The Mark, al cărei grad de ocupare este, în prezent, de 99,7%.

Deloitte România, una dintre cele mai importante firme de servicii profesionale multidisciplinare din țară, a semnat prelungirea cu 7 ani a contractului de închiriere pentru biroul din București, situat în The Mark – Tower, care are o suprafață totală de 7.570 mp și este dispus pe 7 etaje.
„Cei cinci ani petrecuți de echipa Deloitte România în The Mark ne-au arătat că am făcut alegerea corectă când am decis să ne mutăm în această clădire de ultimă generație, sustenabilă și eficientă din punct de vedere energetic, ușor accesibilă. Ne-am construit aici spațiul ideal pentru a susține dezvoltarea echipelor și competențelor noastre și pentru a interacționa cu clienții”, a declarat Alexandru Reff, Country Managing Partner, Deloitte România și Moldova.
Grupul WPP, lider mondial în marketing și comunicare, a prelungit cu 5 ani contractul de închiriere pentru biroul său din România, situat în The Mark - Podium.
CPI România ne-a dovedit că este un partener de încredere care răspunde tuturor standardelor noastre de calitate, pentru serviciile oferite. Clădirea The Mark este un spațiu care are toate dotările de care orice chiriaș are nevoie, atunci când își dorește un spațiu de lucru modern și eficient. Felicitări echipei CPI Romania pentru profesionalismul dovedit!, a declarat Manuela Necula, CEO Ogilvy & Hogarth România
“Ne bucură faptul că Deloitte România și WPP, care ne sunt alături încă de la început, au semnat prelungirea pe termen lung a contractelor de închiriere. Acest lucru este o confirmare a preocupării noastre continue de a îmbunătăți calitatea şi serviciile oferite în clădirile de birouri din portofoliul nostru. The Mark are certificarea BREEAM Excellent și suntem în curs de certificare pentru Access4You, clădirea fiind eficientă din punct de vedere energetic, cu echipamente și tehnologii moderne ce oferă chiriaşilor condiții de lucru excelente”, a declarat Fulga Dinu, Country Manager CPI Romania.
The Mark este un proiect modern de birouri situat în centrul Capitalei, care are printre chiriași și compania multinațională din tehnologie Infosys, firma globală de avocatură Dentons şi compania LPP Romania Fashion.
Cele două tranzacții au fost intermediate de compania Knight Frank, specializată în consultanță imobiliară. „Ne face plăcere să continuăm colaborarea și suntem siguri că ambii chiriași sunt mulțumiți de calitatea clădirii de care beneficiază, în plin CBD. Anul trecut, 50% din totalul tranzacțiilor de birouri au fost renegocieri, iar în 2025 ne așteptăm să fie la fel. Livrările de spații de birouri în 2024 s-au situat la un minim istoric în ultimii 14 ani (doar 15.000 mp), un trend care va continua și anul acesta, în contextul în care companiile susțin și promovează activ prezența la birou, mai mult decât anii trecuți, ceea ce va menține și evoluția ascendentă a costului chiriei/mp, mai ales în zonele consacrate”, a spus Horațiu Florescu, Chairman & CEO Romania, Ungaria, Bulgaria, Grecia, Serbia.

Clădirea The Mark, aflată în portofoliul CPI România, a fost inaugurată în 2019 și are o suprafață totală închiriabilă de 26.050 mp. Clădirea este compusă din două corpuri – Podium, care are șase etaje și The Tower, cu un regim de înălțime de 14 etaje superioare. The Mark beneficiază de o amplasare excelentă, în apropierea Pieței Victoriei, și este conectată eficient cu rețeaua urbană de transport în comun, inclusiv cu metroul aflat la câteva minute distanță. De asemenea, clădirea dispune de 330 de locuri în parcarea supraterană și subterană, dispusă pe 3 niveluri. În prezent, investițiile în modernizarea The Mark vizează lobby-urile de la parterul clădirilor Podium și Tower, lucrările urmând a se încheia în luna martie.
CPI România este unul dintre cei mai mari jucători de pe piața locală de real-estate din țară, cu un portofoliu office de 340.000 mp.

Despre CPIPG
CPI Property Group este unul dintre cei mai mari proprietari de real estate din Europa. Cu un portofoliu de proprietăţi cu valoarea de peste 21 miliarde de euro, CPIPG deține clădiri premium de birouri în principalele capitale din Europa Centrală și de Est: Praga, Berlin, Bucureşti, Varsovia, Viena, și Budapesta. Grupul deține, de asemenea, numeroase proprietăți de retail în Europa Centrală și de Est, precum și hoteluri, unități rezidențiale şi terenuri.

Despre Deloitte
Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanță fiscală și juridică, consultanță, consultanță financiară și managementul riscului către aproximativ 90% din companiile prezente în topul Fortune Global 500® și către mii de companii din sectorul privat. Experții firmei contribuie la atingerea unor rezultate măsurabile și de durată, care ajută la consolidarea încrederii în piețele de capital, care permit companiilor să se transforme, să prospere și să deschidă calea către o economie mai puternică, către o societate mai echitabilă și o lume sustenabilă. Cu o istorie de peste 175 de ani, Deloitte acoperă peste 150 de țări și teritorii. Obiectivul său este să creeze un impact vizibil în societate cu ajutorul celor aproximativ 460.000 de profesioniști la nivel mondial.
Deloitte România este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale din țara noastră și oferă, în cooperare cu Reff & Asociații | Deloitte Legal, servicii de audit, de consultanță fiscală, servicii juridice, de consultanță și managementul riscului, consultanță financiară, soluții de servicii și consultanță în tehnologie, precum și alte servicii adiacente, prin intermediul a 3.200 de profesioniști.
Pentru a afla mai multe despre rețeaua globală a firmelor membre, vă rugăm să accesați www.deloitte.ro.

Despre WPP
WPP este compania care crede in transformare prin creativitate. Folosim puterea creativității pentru a construi un viitor mai bun pentru oamenii noștri, planetă, clienți și comunități. Pentru mai multe informații, vizitați www.wpp.com.
Despre Knight Frank

Knight Frank LLP este cea mai mare rețea globală deținută privat în domeniul imobiliar, cu o vechime de peste 128 de ani. Având sediul în Londra, Knight Frank operează în 600 de birouri, din 50 de teritorii, unde are peste 27.000 de angajați. Grupul oferă consultanță tuturor tipurilor de clienți, de la proprietari individuali și cumpărători până la dezvoltatori, investitori și chiriași corporativi. Pentru mai multe informații despre companie, accesați KnightFrank.com.

Personalizate pentru tine