17 Iulie 2024

6 metode prin care companiile pot deveni mai incluzive și a susține angajații cu diferențe de gândire și de învățare



Diversitatea și incluziunea nu mai sunt opționale în mediul de business actual, ci devin obiective tot mai importante pentru companiile care vor să creeze o cultură atractivă pentru talentele din Generația Z. În ultimii ani, conștientizarea și aprecierea valorii neurodiversității au crescut semnificativ, iar angajatorii încep să exploreze perspectivele și abilitățile unice pe care le generează în echipă.

În esență, neurodiversitatea este un concept care recunoaște și promovează diversitatea neurologică, adică variațiile naturale în funcționarea creierului unei persoane. Aceste variații pot include autismul, tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD), tulburările de învățare, tulburările de comunicare și alte condiții neurologice. Perspectiva neurodiversității le consideră parte a spectrului normal al variației creierului uman și recunoaște că ele pot aduce perspective și abilități unice și valoroase la job și în societate în general.

Se estimează că, datorită influenței unei combinații de factori genetici și de mediu, între 15 și 20% din populația globală prezintă diversitate neurologică. Persoanele neurodiverse dispun adesea de multe puncte forte unice care pot fi un avantaj valoros la job și pentru angajatori. Prin intermediul modului lor distinct de „conectare”, ei pot aduce perspective și idei inovatoare, inclusiv sugestii pentru îmbunătățirea produselor sau a proceselor.

Cu toate acestea, acești angajați pot întâmpina dificultăți în a se simți acceptați și a se adapta la medii de lucru tradiționale. Conform unui studiu efectuat de Universitatea din Connecticut, rata șomajului în rândul adulților neurodivergenți poate ajunge până la 40%, ceea ce reprezintă de trei ori mai mult decât în cazul persoanelor cu alte tipuri de dizabilități și de opt ori mai mult decât în cazul celor fără dizabilități. De fapt, una dintre principalele provocări cu care se confruntă la job este discriminarea și prejudecata, care pot să-i izoleze. Prin urmare, companiile care își propun să creeze un mediu de lucru incluziv trebuie să-și focalizeze eforturile pe schimbarea acestei situații.

Prin implementarea acestor strategii și prin angajamentul într-un efort constant de a promova un mediu de lucru incluziv, companiile pot sprijini integrarea angajaților cu diversitate neurologică și pot valorifica perspectivele și abilitățile unice pe care acești angajați le aduc în echipă.

Facilitarea unor spații dedicate în afara biroului, cum ar fi zonele de relaxare și deconectare sau zonele verzi în jurul mediului de lucru, poate constitui o resursă valoroasă pentru angajații neurodiverși când au nevoie de o pauză de la stimulul constant din mediul de lucru. Aceste spații ar trebui să fie concepute pentru a fi relaxante și confortabile, permițând angajaților să se deconecteze și să-și încarce bateriile.

Spațiul în sine poate deveni un liant în relația dintre angajator și angajații cu diversitate neurologică, având un impact benefic de ambele părți. Potrivit unui sondaj realizat de Genesis Property, compania fondată de Liviu Tudor, din cei 1.247 de respondenți reprezentând mai multe generații la nivel național, aproape 61% dintre angajați consideră că biroul ideal trebuie să fie într-un campus cu multe facilități și opțiuni pentru viața la birou și timpul liber, cu spații diferite unde pot lucra în funcție de nevoile lor.

Din perspectiva beneficiilor, lucrul într-un birou ideal aduce contribuții. Aproape 60% dintre angajați consideră că un astfel de mediu îmbunătățește starea lor de bine și sănătate, în timp ce 50% apreciază că sporește productivitatea și eficiența muncii. De asemenea, aproape jumătate din respondenți (49%) percep lucrul într-un birou ideal ca fiind esențial pentru realizarea unui echilibru între viața profesională și timpul liber.

O altă modalitate prin care companiile pot susține integrarea angajaților cu diversitate neurologică este să încurajeze respectul și acceptarea diversității prin organizarea unor sesiuni de conștientizare, instruire și formare pentru toți angajații. Aceste sesiuni au scopul de a crește nivelul de înțelegere și empatie față de colegii lor cu diversitate neurologică, furnizând informații despre diferitele condiții neurologice, impactul acestora asupra angajaților și modalitățile de acordare a suportului necesar. Prin promovarea conștientizării și înțelegerii, companiile pot contracara stereotipurile, contribuind astfel la crearea unei atmosfere de lucru mai incluzive.

De asemenea, este esențial ca angajatorul să ofere un suport personalizat și flexibilitate pentru a facilita adaptarea și dezvoltarea acestor angajați în echipă. Acest suport poate implica mentorat, opțiuni de lucru de la distanță, consiliere și ajustări ale task-urilor zilnice pentru a se potrivi cu abilitățile și interesele lor. Orele flexibile, programul de lucru cu jumătate de normă și pauzele frecvente sunt benefice pentru acești angajați, deoarece le permit să-și adapteze munca la necesitățile lor. Aceste măsuri nu doar reduc stimularea excesivă, dar și contribuie la crearea unui mediu de lucru mai confortabil și mai eficient pentru ei.

Încurajarea formării grupurilor de resurse pentru acești angajați - prin programe, canale de comunicare și evenimente specifice - creează sentimentul de apartenență și furnizează sprijin în abordarea diferitelor provocări. În plus, colaborarea strânsă dintre grupuri și conducerea companiei este esențială pentru a furniza informații despre perspectivele, nevoile și experiențele reale ale fiecărei comunități, asigurând conștientizarea asupra necesităților și beneficiilor aduse de membrii echipei neurodiverse. Această formă de suport ajută nu doar la conștientizarea nevoilor și abilităților celor care prezintă diversitate neurologică, dar contribuie și la atragerea și reținerea unor talente valoroase, consolidând încrederea lor că se pot integra și pot evolua în organizație.

În același timp, o parte esențială a integrării angajaților cu neurodiversitate este și adaptarea mediului de lucru pentru a le permite să-și valorifice eficient abilitățile și să-și atingă potențialul maxim. Angajatorii pot amenaja spații de lucru care să fie prietenoase din punct de vedere senzorial, reducând la minim factorii declanșatori precum iluminatul puternic, culorile stridente, zgomotul intens sau mirosurile puternice, și pot oferi tehnologii și echipamente specializate pentru a susține procesele de lucru. De asemenea, poate fi extrem de util să amenajeze zone liniștite în care angajații neurodiverși să poată lucra fără distrageri, având în vedere că aceștia pot fi extrem de sensibili la stimuli vizuali, auditivi sau luminoși.

Nu în ultimul rând, companiile care se preocupă să dezvolte o cultură incluzivă trebuie să dezvolte și să implementeze politici și proceduri care să sprijine un mediu de lucru deschis și echitabil pentru toți angajații, punând accentul pe recrutare și promovare bazate pe competențe și performanță, adaptate la nevoile individuale. Încurajarea integrării angajaților neurodiverși în companii nu este doar un principiu de echitate socială, ci și o oportunitate strategică pentru stimularea creșterii și inovației. Prin adoptarea unei abordări proactive și prin investiții în suport și resurse adecvate, angajatorii pot deveni pionieri în crearea unor medii de lucru mai incluzive și mai prospere pentru întreaga lor echipă de angajați.

Sursa foto Unsplash.com



Citeste si