17 Iulie 2024

Olandezii de la Action intră în România. Când vor fi deschise primele magazine cu discount, competiție directă pentru Pepco și Tedi 



Retailerul olandez Action, cunoscut pentru gama sa vastă de produse la prețuri accesibile, a anunțat deschiderea primelor sale magazine în România în 2025. Deși, momentan, detaliile sunt limitate, reprezentanții companiei au confirmat planurile de expansiune.

„Planificăm să deschidem primele noastre magazine în România în 2025. Momentan este prea devreme pentru a intra în alte detalii”, au declarat reprezentanții companiei.

Action are un portofoliu de peste 6.000 de produse din 14 categorii diferite. Gama lor cuprinde produse esențiale de zi cu zi, cum ar fi cele de curățenie și sanitare, dar și alte tipuri de articole utile. Un aspect distinctiv este prețul: mai mult de două treimi dintre produsele Action costă sub 2 euro.

„Aproximativ două treimi din gama noastră este flexibilă, o treime este fixă și mai mult de două treimi din toate produsele costă mai puțin de 2 euro. Introducem aproximativ 150 de produse noi în fiecare săptămână pentru a ne menține gama relevantă și pentru a putea răspunde cerințelor în schimbare ale clienților”, au mai spus reprezentanții companiei.

Citește întreaga știre pe retail.ro.



Citeste si