3 Iulie 2024

EGGER – Peste 1 milion de euro alocați în 2023 pentru proiecte de CSR în educație, sănătate, sport și cultură 



EGGER, companie specializată în produse din lemn, a direcționat peste 1 milion Euro în 2023 spre proiecte de responsabilitate socială destinate sprijinirii comunităților în care își desfășoară activitatea. Fondurile au fost alocate în principal către educație, sănătate, cultură și sport

EGGER deține o fabrică de producție la Rădăuți, județul Suceava, unde produce plăci de PAL brut și melaminat pentru industria mobilei, precum și plăci OSB pentru industria construcțiilor și sectorul de retail. Aceste produse sunt distribuite în peste 50 de țări din întreaga lume.
Prin proiectele susținute, compania urmărește să contribuie la creșterea calităţii educaţiei și la îmbunătăţirea calităţii vieţii în comunităţile în care își desfășoară activitatea.
În cei 15 ani de activitate în România, compania EGGER a dezvoltat proiecte de CSR în valoare totală de peste 6 milioane Euro.

Educația, pe lista priorităților EGGER
Unul dintre cele mai importante proiecte pe care compania le derulează este „EGGER adoptă o școală”. Anul trecut, atenția a fost concentrată asupra Școlii „Mihai Eminescu” din Rădăuți, unde au fost amenajate două terenuri de sport, două clase și două grupuri sanitare.
Mobilierul școlar a fost complet modernizat în 14 clase de la școala „Mihai Eminescu” și s-au instalat dulăpioare în alte zece clase - peste 1.000 de elevi beneficiază de acest proiect, fiind alocată suma totală de 225.000 Euro.
Pe lângă această școală, alte 33 de unități școlare din județul Suceava au fost sprijinite cu sponsorizări cumulate de aproape 400.000 Euro. Aceste fonduri au fost destinate modernizării corpurilor de clădire și îmbunătățirii condițiilor de studiu pentru elevi.
Proiectul „EGGER adoptă o școală” nu doar îmbunătăţește infrastructura școlară, ci și creează un sentiment de responsabilitate și colaborare între companie, școli și comunitate. Compania speră ca aceste iniţiative să fie un exemplu care să inspire și alte companii să se implice în proiecte care să contribuie la binele comunității.

Peste 2.200 elevi implicați în proiecte de educație Salvați Copiii, sponsorizate de EGGER

În 2023, zece grădinițe din județul Suceava au demarat activitățile din cadrul proiectului „Să fim prieteni – Fără Bullying”, dezvoltat de Salvați Copiii și finanțat de EGGER. Astfel, peste 700 de copii, 42 de cadre didactice și 900 de părinți din Rădăuți și din comunele Satu Mare și Frătăuții Vechi sunt implicați în prevenirea și excluderea comportamentelor agresive.

Alți peste 1.500 de elevi, alături de cadre didactice, din șapte școli din Rădăuți și comunele Satu Mare și Frătăuții Vechi sunt incluși în programul de educație „Alegeri sănătoase” pentru un stil de viață echilibrat, compus din cinci module care abordează teme specifice.

Peste 300.000 Euro, pentru îmbunătățirea serviciilor medicale și de intervenție
Creșterea gradului de acces a populației la servicii medicale de calitate s-a aflat și în 2023 pe lista priorităților EGGER. Capacitatea de intervenție a echipajelor medicale de urgență a crescut datorită celor șase ventilatoare cu care au fost dotate ambulanțele de tip B1 din județul Suceava. Astfel, timpul de intervenție a fost redus și au crescut șansele de supraviețuire ale celor care apelează la serviciile medicale de urgență. Suma totală investită a fost 31.000 Euro.

În același timp, prin parteneriatul cu Crucea Roșie Suceava, EGGER a sprijinit 16 persoane cu probleme medicale grave, acoperind costurile tratamentelor și operațiilor acestora, în valoare totală de 62.000 de Euro.
Totodată, copiii cu tulburări din spectrul autist (TSA) beneficiază de un an de terapie 3C gratuită, sesiunile fiind acoperite prin sponsorizările EGGER. Prin colaborarea cu Asociația pentru Intervenție în Autism Suceava 40 de părinți au urmat cursuri care le-au permis să devină terapeuți ABA pentru proprii lor copii.
Pentru a crește gradul de siguranță la incendii și pentru a susține echipele de intervenție în misiunea lor, EGGER a finanțat achiziționarea a două autospeciale de stingere pentru comunele Satu Mare și Volovăț, investiție care se ridică la 250.000 Euro.


Sportul și stilul de viață sănătos, încurajate prin proiecte
În 2023, EGGER a sprijinit organizarea de competiții sportive din diverse arii, dedicate atât copiilor, cât și sportivilor de performanță (atletism, fotbal, handbal, padbol, tenis și trial bike) în județul Suceava. Susținerea activităților sportive reflectă angajamentul companiei față de valorilor sănătoase în rândul tinerilor și al comunității locale. Investiția totală alocată proiectelor sportive a fost, în 2023, de peste 60.000 Euro.
Susținerea Via Transilvanica, devenită deja tradiție
Pentru al șaselea an consecutiv, EGGER a susținut proiectul Via Transilvanica, pentru a promova potențialul turistic din zona Bucovinei. Via Transilvanica este un proiect derulat de Tășuleasa Social, care constă în amenajarea unui traseu ce se întinde pe o distanță de 1.400 kilometri lungime, fiind cuprinse zece județe din țară - de la Suceava la Mehedinți. Ultima sponsorizare EGGER este destinată amenajării unor spații de cazare pentru turiștii aflați pe traseu, investiția totală fiind de 250.000 Euro.

Peste 850 de locuri de muncă, rezultatul unei uriașe investiții greenfield
Fabrica EGGER din Rădăuți este una dintre cele mai mari investiții greenfield (de la zero) din România, cu investiții de peste 570 de milioane de euro și mai mult de 850 de angajați.
La Rădăuți se produc plăci de PAL brut și melaminat pentru industria mobilei, precum și plăci OSB pentru industria construcțiilor din lemn și sectorul retail. EGGER este a doua cea mai mare companie producătoare de astfel de produse din lemn din țară.
Compania desfășoară și cea mai mare activitate de reciclare a lemnului uzat din România, integrând economia circulară în misiunea sa. Investiția în reciclare depășește 20 de milioane de euro, ceea ce face ca EGGER să fie cel mai mare reciclator din România. În ultimii 10 ani, compania a reutilizat peste 660.000 de tone de lemn provenit din deșeuri.



Citeste si