TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat.

Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301 va decola de la Otopeni la ora 8:50 şi va sosi la Franfurt la 10:30 (ora locală). Pe 27 iunie, cursa RO1302 va pleca din Frankfurt la 11:30 şi va reveni cu suporterii pe Otopeni la ora 14:55 (ora locală a României).

"Biletele la aceste două curse speciale dedicate fanilor Generaţiei de suflet a fotbalului românesc care îşi doresc să trăiască fiecare clipă a meciului alături de echipa naţionalei sunt
puse în vânzare acum, direct pe site-ul companiei www.tarom.ro
. În contextul general al atmosferei EURO 2024, dar mai ales în cel special al meciului României, am încercat să venim în sprijinul fanilor echipei naţionale cu două curse dedicate, astfel încât toţi cei care vor să fie efectiv alături de fotbalişti, să poată cânta alături de ei imnul naţional, să îi încurajeze şi să le arate suportul pe tot parcursul meciului. Credem că a putea face acest lucru pentru români este una dintre aşteptările pe care le are faţă de TAROM publicul larg. Hai, România", au declarat reprezentanţii companiei, citaţi în comunicat.

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM a fost înfiinţată în anul 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor, fiind membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010. Transportatorul Naţional al României deţine o flotă de 18 aeronave şi are în portofoliul său un număr de 70 de destinaţii operate cu aeronave proprii sau deservite de partenerii săi code share. Din anul 1993, TAROM este companie membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA).

Sursa foto: Shutterstock / M Kareem

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri