Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, după efectuarea unei vizite la Uzina Mecanică (UM) Sadu, că este nevoie de retehnologizare în cadrul acestei societăţi, punctând că "investiţiile trebuie corelate cu tot ceea ce se întâmplă în celelalte sectoare din industria de apărare", conform Agerpres.

El a afirmat că, în prezent, pe linia de producţie a uzinei se lucrează în două schimburi, "ceea ce înseamnă că sunt comenzi".

"Conducerea este pregătită să lucreze în trei schimburi, pentru că acesta era ritmul în care se lucra la UM Sadu. Din păcate, discutăm de nevoi serioase de retehnologizare şi, desigur, sunt o serie întreagă de alte proceduri care ţin de coordonarea între conducerea uzinei şi conducerea centrală de la Romarm şi le-am promis că mâine dimineaţă, la prima oră, voi discuta toate aceste aspecte, astfel încât să venim cu soluţii concrete foarte curând, pentru că nu ne putem permite să pierdem o asemenea capabilitate, în momentul de faţă. (...) Deci trebuie obligatoriu să luăm măsuri astfel încât uzina să poată să capete altă dinamică. (...) Este nevoie de retehnologizare şi chestiunea aceasta trebuie să se întâmple, iar investiţiile trebuie corelate cu tot ceea ce se întâmplă în celelalte sectoare din industria de apărare. (...) Este absolut necesar să avem o abordare cât se poate de echilibrată", a afirmat Nicoale Ciucă, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Jiu, lângă Coloana Infinitului.

Preşedintele PNL a mai spus că echipamente noi urmează să sosească în cadrul uzinei.

"Am fost în interior şi am putut să fac diferenţa între echipamentele noi care au fost aduse în uzină şi cele vechi şi, totodată, sunt în proces de derulare a achiziţiilor, echipamente noi care urmează să sosească în uzină. Deci aici ne găsim cu toate aceste demersuri, este clar că, din ce am înţeles, cei care au câştigat licitaţia pentru retehnologizare fac parte dintr-o ţară terţă, nu este membră a Uniunii Europene, deci nu cred că este un impediment, pentru că altfel nu s-ar fi încheiat licitaţia", a afirmat Ciucă.

Potrivit site-ului UM Sadu, în prezent obiectul de activitate al uzinei constă în realizarea de produse şi asigurarea de servicii, după cum urmează: cercetarea, proiectarea, fabricarea şi comercializarea de muniţie de infanterie calibre NATO (5,56 x 45 mm, 7,62 x 51 mm, 9 mm Parabellum, în diferite variante constructive), precum şi calibre "Est", de la 5,45 mm la 9 mm Makarov şi diverse elemente pirotehnice de iniţiere.

De asemenea, prin facilităţile de care dispune, uzina poate asigura o gama largă de servicii şi anume activităţi de cercetare - dezvoltare pe diverse proiecte; proiectare, producţie şi reparaţii de scule.

Sursa foto: Shutterstock.com / LCV

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri