8 Aprilie 2024

Grupul CEZ în România devine Grupul EVRYO



Grupul CEZ, prezent în România de 19 ani, are o nouă identitate. Începând cu 8 aprilie, grupul ce reunește mai multe companii din energie, se va numi EVRYO.

„Suntem prezenţi în România de 19 ani şi producem energie verde cu cele mai mari capacităţi de generare private din ţară. Distribuim energie într-un sfert de Românie, în regiunea Olteniei”, a declarat Ondrej Safar, CEO Grupul EVRYO.

Angelica Barbu, Chief People and Brand Officer EVRYO, a subliniat că grupul are obiective clare de sustenabilitate şi un target de zero emisii pentru anul 2040.

„Avem atât obiective clare de sustenabilitate şi un target de zero emisii pentru anul 2040, cât şi planuri concrete prin care acestea vor deveni realitate”, a spus Angelica Barbu.

Reunind companiile Distribuţie Energie Oltenia, Ovidiu Development, Tomis Team, MW Team Invest, TMK Hydroenergy Power şi EVRYO Power, Grupul EVRYO administrează şi operează cel mai mare parc eolian operaţional de pe uscat din România, produce energie verde prin sistemul hidroenergetic de lângă Reşiţa şi operează primul sistem plutitor de energie solară fotovoltaică din România.



Citeste si