29 Februarie 2024

Nuclearelectrica, profit mai mic în 2023. De vină a fost chiar statul, care și-a sărăcit propria companie



Anul trecut nu a fost unul foarte profitabil pentru producătorul de energie nucleară deținut de statul român. De vină a fost chiar statul, care a obligat Nuclearelectrica să vândă aproape jumătate din energia produsă la un preț fix, mult sub cel al pieței - iar pentru restul de energie a suprataxat-o.

Rezultatele financiare preliminare publicate de Nuclearelectrica arată o producție de energie puțin mai mare în 2023 față de anul precedent și venituri semnificativ mai mari, dar un profit în scădere. Mai concret, veniturile Nuclearelectrica au fost de 413 milioane de lei (față de 238 de milioane în 2022), dar profitul net, de numai 2,48 miliarde, o scădere de zece procente în comparație cu anul precedent.

Cum și-a decapitalizat statul propria companie de energie

Însă Nuclearelectrica a dat foarte mulți bani statului, care deține 82% din acțiuni. Suprataxarea a luat din conturile companiei și a dus în Fondul de Tranziție Energetică (din care s-a plătit plafonarea facturilor la energie și gaze) peste 2,6 miliarde, față de numai un miliard în 2022. Practic, este vorba de suprataxarea cu 80% a energiei vândute la un preț peste 450 lei/MWh. Or pentru această energie, prețul mediu cu care compania a vândut-o pe piața liberă era de 940 lei/MWh, mult peste cel din 2022 (600 lei/MWh). Fără suprataxare, Nuclearelectrica ar fi obținut deci un profit superior celui din anul precent.

De asemenea, Nuclearelectrica a fost obligată să vândă o parte însemnată din producția sa prin MACEE (Mecanismul de achiziție centralizată de energie electrică). Mai precis, a vândut la prețul fix de 450 lei MWh aproape 5 Twh, adică puțin sub jumătate din energia generată (10,29 Twh).

Pe lângă cele 2 reactoare nucleare de la Cernavodă, Nuclearelectrica mai deține în acest moment 100% din filialele Energonuclear, Fabrica de Prelucrare a Concentratelor de Uraniu – Feldioara, Nuclearelectrica Serv. De asemenea, re 50% din societatea RoPower Nuclear – compania de proiect pentru reactorul nuclear modular de mici dimensiuni de la Doicești.



Citeste si