25 Octombrie 2023

CITR vinde Fabrica de Cultură din Sibiu către Primărie



CITR, liderul pieței de insolvență și restructurare din România, a încheiat cu succes vânzarea Fabricii de Cultură din Sibiu – spațiu deținut de firma aflată în reorganizare Construcții S.A. - către Primăria orașului, pentru suma de 5,29 mil. euro.

Fabrica de Cultură este o zonă din Baza de Producție a Construcții S.A., rezultată din optimizarea spațiilor alocate atelierelor de prefabricate mari, preparare betoane, prefabricate mici, confecții, oțel-beton, reparații auto-utilaje, reabilitare clădiri. Prin relocarea acestor ateliere în alte zone ale Bazei, au rezultat spațiile și terenurile pe care a apărut Fabrica de Cultură.

În general, Teatrul Național ”Radu Stanca” organizează în spațiul Fabricii de Cultură mai multe spectacole.

„Încheiem cu succes un proiect de salvare a unui spațiu cu puternice influențe în peisajul cultural, recunoscut la nivel internațional. Discutăm despre un loc ce găzduiește spectacole faimoase, inclusiv Faust, de referință pentru Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu. Ne bucurăm că am reușit să menținem acest obiectiv în circuitul cultural, cu sprijinul reprezentanților Construcții SA, și suntem convinși că noul proprietar – Primăria Sibiu, împreună cu Teatrul Național Radu Stanca vor face ca proiectul deja consacrat „Fabrica de Cultură” să treacă la o etapă superioară”, a declarat Călin Părău, Head of Commercial, CITR.

Activul include un teren intravilan de 34.000 de metri pătrați și construcții cu o suprafață totală de 6.776 metri pătrați.

„Un activ care pentru o companie în insolvență nu mai este esențial pentru continuarea activității este în continuare vital pentru peisajul cultural al Sibiului. Spațiul dobândește de acum o nouă utilitate și asigură o continuitate culturală pe termen lung. În același timp, generează o sumă însemnată pentru acoperirea datoriilor pe care compania le înregistra la momentul intrării în insolvență. Vânzarea în valoare de 5,29 milioane de euro plus TVA a fost realizată la 100% din valoarea de piață a activului, determinată de evaluatorul desemnat în procedură”, a adăugat Raluca Ciortea, Project Manager în cadrul CITR.

Fabrica de Cultură este situată în zona periferică a orașului Sibiu, pe strada Triajului nr. 1, județul Sibiu, cunoscută drept zona industrială est. Zona a cunoscut o dezvoltare continuă, orientată, în special, spre sectorul industrial, iar în ultimul timp, beneficiază și de o conversie spre rezidential. Accesul auto este facil, pe o stradă asfaltată, iar amplasamentul include terenul, alături de construcții de tip industrial și bunuri mobile sau echipamente încorporate.

Valoarea totală a bunurilor propuse spre valorificare este de 5,29 milioane de Euro , iar evaluarea bunurilor propuse a fi valorificate a fost efectuată de către ETOS Business Valuation & Advisory, Evaluator autorizat – membru corporativ A.N.E.V.A.R., în colaborare cu Alin Tiberiu Vulea – membru titular A.N.E.V.A.R., specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, bunurilor mobile și întreprinderilor.



Citeste si