24 Octombrie 2022

MedLife a cumpărat cel mai mare operator medical din Timișoara



MedLife a finalizat preluarea 80% din pachetul de acţiuni Medici's, cel mai mare operator medical din Timişoara, în urma aprobării de către Consiliul Concurenţei, potrivit unui comunicat citat de Agerpres.

Tranzacţia aprobată de Consiliul Concurenţei presupune integrarea în Grupul MedLife atât a celor patru clinici Medici's şi a laboratorului, cât şi a spitalului.

Astfel, MedLife ajunge să deţină în Timişoara cinci clinici, două laboratoare, un laborator de celule stem şi un spital multidisciplinar, care la momentul finalizării va deveni cel mai mare spital privat din oraş.

"Parteneriatul cu Medici's este unul strategic şi are ca obiectiv consolidarea celei mai mari platforme de diagnostic şi tratament din România, pentru a răspunde nevoilor specifice ale pacienţilor. Credem cu tărie că împreună cu partenerii noştri vom reuşim să transformăm Timişoara într-unul din cele mai puternice hub-uri regionale de sănătate.

De altfel, extinderea MedLife pe piaţa din Timişoara are ca rezultat, pe de-o parte, creşterea accesului pentru locuitorii din zona de vest la servicii medicale integrate, personalizate şi complexe, şi pe de altă parte, crearea unui mediu competitiv puternic, ceea ce conduce la dezvoltarea calităţii serviciilor medicale la nivelul întregului judeţ", a declarat Dorin Preda, Director Executiv, MedLife Group.

Cu o istorie de peste 25 de ani şi o dezvoltare constantă, Medici's are în portofoliu 4 clinici, un laborator de imagistică medicală, o platformă de analize de laborator şi un spital multidisciplinar, aflat în stadiu de amenajare.

Medici's Hospital va avea o suprafaţă totală de 5.500 mp, fiind compus din două clădiri gemene. Prima dintre ele, care urmează să fie funcţională din luna iunie 2023, va integra farmacie, imagistică mare (CT şi RMN), săli de operaţie, ATI, saloane pre şi post operatorii. Cea de-a doua clădire a spitalului are ca termen de finalizare anul 2024.



Citeste si