6 Decembrie 2021

Shopping second-hand: clienții Carrefour pot cumpăra aparate electrocasnice, echipamente IT sau bijuterii



Retailerul alimentar Carrefour vrea să lanseze un serviciu de livrare pe bază de abonament și o platformă cu produse second-hand, „Carrefour Occasion”, scrie publicația Retail Detail. Momentan, aceste planuri sunt rezervate pentru piața din Franța.

Serviciul de livrare se adresează locuitorilor din Franța care plasează regulat comenzi online și nu au mașină pentru a transporta cantități mari de produse. Clienții pot face cumpărăturile online pe site-ul retailerului și pot alege următoarele frecvențe de livrare: lunar, la două luni sau la trei luni.

Coșul lunar de cumpărături este livrat gratuit. Pentru clienții care comandă de peste 50 de euro, nu există o taxă de abonament, ci mai degrabă primesc o reducere de 5%. De asemenea, Carrefour promite că prețurile produselor selectate vor rămâne fixe atât timp cât abonamentul este în derulare.

Cu toate acestea, numărul de produse este limitat: clienții pot alege între aproximativ 400 de articole. Sunt disponibile produse de uz zilnic, pentru bebeluși, produse cosmetice, articole de îmbrăcăminte, cât și produse de papetărie. Gama va fi extinsă la începutul anului 2022.

În același timp, Carrefour își extinde oferta de articole second-hand cu site-ul „Carrefour Occasion”. Prin intermediul acestei platforme, Carrefour cumpără produse folosite de la consumatori și le revinde. Se acceptă orice articol: de la aparate electrocasnice, la echipamente IT și bijuterii. Produsele sunt inspectate de reprezentanții Carrefour și puse la vânzare cu o garanție de 12 luni.



Citeste si