30 Septembrie 2021

Carrefour și Bringo oferă livrare în 30 de minute în București și Iași



Carrefour și Bringo extind serviciul de livrare rapidă, în București și Iași. Astfel, clienții își vor primi comanda în doar 30 de minute, iar costul de livrare va fi de 9.99 lei. Serviciul de livrare rapidă se bazează acum pe 16 magazine din București și 9 magazine din Iași, în format Carrefour Market și Market Express.

De asemenea, Carrefour adaugă 20 de magazine noi în Bringo, astfel ajungând la o prezență de 83 de magazine în aplicație, cu toate formatele - Hipermarket, Market și Market Express. Acestora li se adaugă Bonteria Very & So din București și 4 magazine Supeco din țară.

Cei doi parteneri au lansat serviciul de livrare rapidă de 30 minute în luna august, în anumite zone din București și Iași, pentru a testa interesul clienților pentru beneficiul proximității în mediul online.

„Am decis extinderea serviciului de livrare rapidă, în 30 de minute, la aproximativ o lună de la lansare, având deja la bază rezultate foarte bune - mai exact, numărul comenzilor s-a dublat în zonele în care a fost disponibil inițial serviciul. Planurile noastre nu se opresc aici - obiectivul nostru este să ne extindem amprenta și către alte orașe până la finalul anului, pentru început Timișoara și Cluj”, a declarat Cătălin Samara, COO Carrefour România.

Primele magazine incluse în programul de expansiune au fost Carrefour Market Barbu Văcărescu și Drumul Taberei Columbus. Planul companiilor este acum include un număr de 11 supermarketuri, lista completându-se cu Market Razoare, Delfinului, Veteranilor, Minis, Cultural, Crângași, Șincai, Apusului și Busspark.

Totodată, au fost incluse în planul de expansiune și 5 magazine în formatul Market Express: Express City Mall, Dorobanți, Ferdinand, New Town și Gara de Nord. Cu cele 16 magazine din care se face livrarea rapidă, în prezent Carrefour acoperă aproximativ întreaga suprafață a capitalei, clienții având un magazin Carrefour de proximitate inclus în aplicația Bringo în toate cartierele din București.

În Iași, serviciul de livrare rapidă a debutat în proximitatea Marketurilor Iași Palace Mall, Iași Iulius Mall și cel din Șoseaua Arcu. În prezent, lista este completată de Marketurile Vasile Lupu, Sălciilor și Bucium și de Marketurile Express Păcurari, Nicolina și Dacia.



Citeste si