28 Aprilie 2020

Lidl continuă investițiile în timpul pandemiei de Coronavirus și inaugurează un magazin nou în Mioveni, Argeș



Lidl continuă investițiile în România prin inaugurarea unui magazin în orașul Mioveni, județul Argeș, la finalul lunii aprilie, anunță compania într-un comunicat de presă.

Noul magazin, situat pe Bulevardul Dacia, Nr. 136 – 138, va fi inaugurat pe 30 aprilie și înlocuiește unitatea aflată pe Bulevardul Dacia, Nr. 11, care se închide pe 29 aprilie 2020.

Magazinul din Mioveni are o suprafață de vânzare de aproximativ 1.300 m² și dispune de peste 120 de locuri de parcare, precum și de o stație de încarcare pentru automobilele electrice, unde vor putea fi încărcate două mașini simultan.

Orarul de funcționare a magazinului va fi de luni până sâmbătă, între 7:30 și 22:00, iar duminica între 8:00 și 20:00.

„Magazinul Lidl de pe Bulevardul Dacia, Nr. 136 - 138 înlocuiește unitatea aflată pe Bulevardul Dacia, Nr. 11, care se închide pe 29 aprilie 2020, deoarece nu mai corespunde standardelor companiei în ceea ce privește sustenabilitatea și experiența pentru clienți. Prin utilizarea unor tehnologii avansate din domeniul construcțiilor şi în conformitate cu normele de protecție a mediului, noul magazin Lidl din Mioveni dispune de soluții și tehnologii moderne, care asigură standarde înalte de eficiență energetică. Printre acestea se numără sistemul de iluminat LED, cu senzor de prezență, sistemele de recuperare a căldurii integrate în instalațiile de ventilație, ori stația de încărcare pentru automobile electrice”, se arată în comunicatul emis de companie.

Măsuri de protecție în noul magazin Lidl

În noul magazin din Mioveni se vor aplica măsurile împotriva răspândirii virusului SARS-CoV-2 luate de retailer în rețeaua din România, precum:

  • panouri transparente de protecție la casele de marcat
  • limitarea numărului de clienți care pot intra în același timp în magazin
  • montarea de dispensere cu soluție dezinfectantă pentru clienți și dezinfectarea constantă a zonelor intens tranzitate și obiectelor expuse (exemplu: toaletele, intrările și ieșirile, vitrinele frigorifice, cărucioarele și coșurile de cumpărături, benzile și POS-urile de la casele de marcat etc.).

În plus, pe baza recomandărilor oficiale ale autorităților, Lidl face o serie de recomandări pentru clienți, publicate atât online, cât și în incinta magazinelor. Printre cele mai importante recomandări se numără plata cu cardul bancar, evitarea zonelor aglomerate, atingerea doar a fructelor și legumelor pe care doresc să le cumpere și păstrarea distanței recomandate față de alte persoane. Pentru a-i ajuta pe clienții care stau la coadă să păstreze distanța recomandată față de cei din jurul lor, și în noul magazin Lidl din Mioveni se găsesc indicatoare pe podea în zona caselor de marcat.

Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de pe piața de retail alimentar din Europa. Lidl este prezent în 32 de țări din întreaga lume și în prezent operează aproximativ 10.800 de magazine și peste 160 de centre logistice în 29 de țări la nivel mondial. În prezent, Lidl are aproximativ 287.000 de angajați, dintre care peste 7.500 în România, unde retailer-ul german are deschise peste 260 de magazine și 5 centre logistice.



Citeste si