30 Iulie 2018

5 metode prin care iti poti ajuta angajatii sa se relaxeze la locul de munca



Relaxarea angajatilor este un element vital pentru buna functionare a fiecarui departament din compania ta. Relaxarea este direct proportionala cu starea de bine sau, in lipsa unui termen mai bun, „fericirea” unui angajat, ceea ce, conform unui studiu al Unversitatii din Warwick, Marea Britanie, duce la cresterea productivitatii individuale cu cel putin 12%.

Insa stii prea bine ca, atunci cand deadline-urile sufla in ceafa, clientii umplu inbox-urile de mail-uri furioase, iar orele petrecute peste program devin o obisnuinta, relaxarea devine un lux. Totusi, aceste probleme apar in orice companie si sta in atributiile oricarui manager sa isi pregateasca mintal si „sufleteste” angajatii pentru a depasi obstacolele intr-un mod eficient si productiv.

Creeaza spatii de relaxare

Atunci cand o zi de munca devine pur si simplu prea coplesitoare, angajatilor le-ar prinde bine cateva momente de respiro pentru a-si putea aduna gandurile. In urma unei astfel de pauze, ii va fi mult mai usor angajatului sa-si reia ritmul de lucru, decat i-ar fi fost daca doar ar fi ramas in fata computerului, incercand sa gaseasca o solutie aparent imposibila.

Ca manager, poti incuraja astfel de pauze, insa nu poti sta constant cu ochii pe angajati sa ii intrebi de ce nu incearca sa se destinda in momentele critice. Solutia cea mai eficienta este ca spatiul de lucru sa fie gandit de asa natura incat sa incurajeze pauzele. Orice birou ar trebui sa aiba macar o camera partial izolata fonic, cu un fotoliu spatios si o masa, in care oricine sa poata petrece cateva minute linistite, cu sau fara un laptop in fata ochilor.

Organizeaza after hours la birou

Angajatii intampina zilele de vineri optimisti, insa multi dintre ei ajung epuizati si stresati la finalul programului, incheind saptamana cu un gust amar. Weekendul nu are mereu abilitatea de a face aceasta senzatie sa dispara, astfel ca luni angajatii se intorc cu zero baterii incarcate si mai putin chef de lucru ca niciodata.

Indiferent de cum a fost saptamana de lucru pentru fiecare in parte, gaseste un mod de a marca incheierea ei intr-un mod distractiv si relaxant. Foloseste bucataria de la birou pentru a-ti aduna toti subalternii si pune din timp berea la rece. Asigura-te ca nimeni nu mai lucreaza vineri dupa incheierea programului, dar ca fiecare sta si discuta intr-un cadru informal despre esecurile sau succesele din saptamana care tocmai s-a incheiat sau pur si simplu despre subiecte nelegate de job.

Ofera-le program flexibil

Uneori nu doar obstacolele de la munca sunt cauza principala a stresului, ci problemele care apar in viata personala. Pentru a-si recapata eficienta, majoritatea angajatilor au nevoie de timpul necesar pentru a le rezolva. Fii generos cu zilele libere, iar daca acestea nu sunt disponibile, ofera-le beneficiul unui program flexibil sau al lucratului de acasa.

Era internetului permite din ce in ce mai multor angajatori sa le dea salariatilor zile de work from home. Acestea nu scad productivitatea si le dau angajatilor posibilitatea de a-si rezolva problemele personale si de a lucra intr-un cadru relaxant. In plus, este o metoda buna de a eficientiza timpul, deoarece angajatii nu mai sunt nevoiti sa petreaca ore stresante in aglomeratia drumurilor spre birou, respectiv spre casa.

Organizeaza sesiuni de jocuri

Daca ai un birou suficient de incapator, ai putea avea in vedere organizarea unui spatiu de jocuri. O masa de ping-pong este o piesa des intalnita intr-un birou corporatist care se respecta, insa nu trebuie sa iti fie teama sa le oferi angajatilor jocuri care ar dura mai mult timp, precum biliard sau chiar o masina de pinball sau un joc video arcade.

Incurajeaza-ti subalternii sa se joace in momentele in care se simt stresati, permite-le sa se joace dupa program, daca doresc sau chiar sa-si prelungeasca pauza de masa cu cateva minute pentru a nu lasa niciun joc nefinalizat. Iar daca nu ai spatiu suficient, poti organiza oricand sesiuni de Scrabble, Dixit, Catan sau alte jocuri de societate.

Fa biroul pet friendly

De cate ori nu ti-ai vazut angajatii facand schimb de poze cu animalele lor de companie sau adunandu-se in jurul unui monitor pentru a viziona un clip cu „animalute”? Aceste momente le ofera angajatilor deconectarea de care au nevoie, facandu-i sa se intoarca la treaba cu o stare de spirit imbunatatita. Si mai util pentru toti salariatii iubitorii de animale ar fi sa-i lasi chiar sa vina, uneori, cu animalele de companie la birou.

Un studiu realizat de Virginia Commonwealth University, SUA, arata ca cei care vin cu cainele la birou sufera mult mai putin de stresul legat de munca. Daca insa observi ca un caine are nevoie de prea multa atentie si ca productivitatea risca astfel o scadere, ai putea incerca sa adopti o pisica. Aceasta este simplu de ingrijit, se adapteaza usor in orice mediu, nu are nevoie de atenite constanta (desi asta depinde doar de personalitatea animalului) si poate cu usurinta sa devina personalitatea brandului.

Nimic nu poate fi mai relaxant pentru un angajat decat sa lucreze langa o felina somnoroasa care toarce pe birou. Totusi, informeaza-te in privinta alergiilor angajatilor tai inainte de a lua o astfel de decizie.

Acestea sunt doar cateva din metodele prin care iti poti ajuta angajatii sa se destinda la locul de munca. Ai mereu in vedere faptul ca puterea lor de munca este strans legata de o stare de spirit pozitiva si probabil vei gasi si alte metode de a reduce stresul in biroul tau.



Citeste si