11 Noiembrie 2014

Boeing, comanda de 8,5 mld. dolari de la o companie japoneza



Boeing, unul dintre cei mai mari producatori de avioane din lume, a primit o comanda de 8,5 miliarde de dolari din partea unei companii de inchirieri din Japonia, SMBC Aviation Capital, care a cerut 80 de avioane 737 Max, informeaza Bloomberg.

Boeing va livra cele 80 de aparate de zbor intre 2018 si 2022, aceasta fiind cea mai mare comanda a unei companii de inchirieri pentru modelul 737 Max, potrivit unui comunicat al SMBC. Valoarea contractului este bazata pe pretul de catalog, insa constructorii ofera, de obicei, reduceri in cazul comenzilor mari.

In luna iulie, compania japoneza a incheiat un acord cu Airbus pentru o comanda de avioane cu o singura punte, in valoare de 11,8 miliarde de dolari, cea mai mare comanda plasata vreodata de o firma de inchirieri, arata Mediafax. SMBC detine o flota de 376 de aparate, evaluata la peste 10 miliarde de dolari si ofera servicii de inchiriere catre companii din 40 de tari, potrivit site-ului oficial al companiei.

Saptamana trecuta, grupul Airbus a ajuns la un acord pentru o comanda in valoare de 10,2 miliarde de dolari pentru 100 de aparate din familia A320 cu compania China Aircraft Leasing Group Holdings, care ofera servicii de inchiriere de avioane particulare. Cresterea economica din Asia a determinat un avans important al comenzilor primite cei mai mari constructori de avioane, Airbus si Boeing, care estimeaza ca piata din China o va devansa pe cea americana in urmatoarele doua decenii.



Citeste si