16 August 2012

Un fond de investitii din Luxemburg a preluat 5,7% din actiunile Rompetrol Well Services



Fondul de investitii KJK Fund SICAV-SIF, inregistrat in Luxemburg si administrat de o compania KJK Capital Management din Finlanda, a cumparat 5,76% din actiunile Rompetrol Well Services de la fondul de investitii olandez Palmer Capital Emerging Europe Equity Fund, fost MEI Roemenie en Bulgarije, noteaza Mediafax.

Titlurile au fost cumparate joi, 9 august, pentru suma de 4,3 milioane lei (953.000 de euro).

Anterior, KJK Fund SICAV-SIF detinea un pachet foarte mic de actiuni Rompetrol Well Services (PTR), iar in urma tranzactiei participatia sa a urcat la 5,77% din capitalul social al companiei, potrivit unei raportari transmise, marti, de fond Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

Actiunile vandute de Palmer Capital Emerging Europe Equity Fund au fost tranzactionate prin firma de brokeraj Swiss Capital, potrivit unei raportari transmise vineri de intermediar Bursei.

Deal-ul a fost realizat cu o zi inainte ca Rompetrol Well Services sa anunte rezultatele financiare pentru primul semestru. Compania a raportat o cifra de afaceri de 47,4 milioane lei (10,8 milioane euro), in crestere cu 17,3% fata de aceeasi perioada din 2011, si un profit de 6,2 milioane lei, mai mic cu aproape 2%.

Grupul Rompetrol, detinut de compania de stat din KazMunaiGaz din Kazahstan, detine cu 73% din actiunile Rompetrol Well Services.

Actiunile Rompetrol Well Services au incheiat sedinta bursiera de marti in crestere cu 3,63%, la 0,2798 lei. Raportat la aceasta cotatie, capitalizarea bursiera este de 77,8 milioane de lei (17,2 milioane euro).



Citeste si