10 Februarie 2012

Covalact a inaugurat un centru logistic de 5 mil. lei si creste bugetul de marketing



Covalact a inaugurat la Sfantu Gheorghe un nou centru logistic pentru produse lactate, dupa o investitie de peste 5 milioane lei (peste 1,1 mil. euro).

Noul depozit are o capacitate de 1.400 de paleti, echivalentul a peste 700 tone de produse si este proiectat pentru a servi ca si centru logistic al grupului.

Initiativa Covalact vizeaza marirea semnificativa a capacitatii de depozitare la temperatura controlata a companiei, precum si dezvoltarea sistemului logistic care deserveste cele doua fabrici ale grupului Covalact, de la Sfantu Gheorghe si Miercurea Ciuc.

Grupul Covalact are 550 de angajati in cele doua fabrici de la Sfantu Gheorghe si Miercurea Ciuc. Grupul realizeaza 80 de produse reprezentand o cantitate lunara de lactate de peste 1.600 tone.

Covalact este detinut de catre Sigma Bleyzer. Portofoliul grupului Covalact a evoluat continuu, astfel incat produsele nou lansate in ultimii trei ani reprezinta in prezent peste 60% din cifra de afaceri.

Pentru a sustine dezvoltarea companiei in continuare, reprezentantii grupului afirma ca in 2012, valoarea investitiilor in marketing si dezvoltarea fortei de vanzari vor creste cu peste 50%, fata de anul trecut.

Povestea producatorului din Sfantu Gheorghe incepe in 1969, cand purta numele de Intreprinderea de colectare si industrializare a laptelui Covasna si era formata din trei sectii, fiecare cu sortimentatia ei. In 1990, compania s-a constituit ca societate pe actiuni, cu capital integral de stat, denumirea sa fiind schimbata in Covalact.

Trei ani mai tarziu echipa de conducere incepe privatizarea, proces incheiat la sfarsitul lui 1994. In 2003 este semnat parteneriatul cu grupul olandez Campina pentru fabricarea iaurturilor cu aceeasi marca destinate pietei locale. In iunie 2007, pachetul majoritar este preluat de SigmaBleyzer Southeast European Fund IV, un fond privat de investitii care numara printre investitorii sai BERD (Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare) si OPIC (Oficiul Pentru Investitii in Strainatate – o agentie a Guvernului SUA ) pe langa alte banci de prim rang si fonduri suverane.

In aprilie 2008 fondul de investitii preia, prin intermediul Covalact, societatile Primulact si Lactate Harghita, care ulterior fuzioneaza, creand astfel premisele dezvoltarii unui grup puternic cu posibilitati crescute de dezvoltare.

In primii 10 ani post-privatizare, investitiile au depasit 4 milioane euro, la care s-au adaugat alte 3 milioane de euro prin intermediul programului Sapard derulat pana la sfarsitul lui 2007. De la achizitie si pana in prezent SigmaBleyzer a directionat pentru investitii aproape 7 milioane de euro. Alte 4 milioane de euro urmeaza sa fie investiti in urmatorii ani in extinderea capacitatii de productie si lansarea de noi produse.



Citeste si