28 Iunie 2024

Concedieri la Ministerul Mediului: Numărul posturilor se reduce drastic



Numărul posturilor de conducere din Ministerul Mediului. Apelor şi Pădurilor (MMAP) se reduce cu 30%, precizează instituţia.

Practic, la nivelul MMAP, se reduce numărul de posturi de la 591 la 524, iar numărul secretarilor de stat se reduce de la 7 la 5. Totodată, se reduce numărul de posturi de conducere de la 60 posturi la 43 posturi și se întăresc structurile care gestionează fonduri europene și PNRR.

„Așa cum am promis, îndeplinim cerințele legale, creând o structură mai suplă și premisele unui management performant, cu un flux de lucru mai eficent și un proces decizional mai rapid. Mediul este o tematică prioritară pentru UE, avem nevoie de politici menite să protejeze mediul, biodiversitatea și sănătatea cetățenilor, să promoveze tranziția către o economie circulară, de aceea sper că prin această reorganizare răspundem priorităților la nivel administrativ, redirecționând resurse suplimentare către structurile care gestionează fondurile europene și digitalizarea. Următoarea etapă va cuprinde instituțiile aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea MMAP. În cazul acestora, pe lângă aplicarea acelorași principii – reducerea posturilor de conducere, absorbția fondurilor europene și digitalizarea - un alt obiectiv principal referindu-se la întărirea structurilor teritoriale, care au fost neglijate în ultimii ani”, a declarat Mircea Fechet, ministrul mediului, apelor și pădurilor.

Noua structură organizatorică se realizează cu respectarea prevederilor din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, mai anunță instituția.



Citeste si