Peste 40.000 de joburi au fost scoase în piață în ultima lună și jumătate, iar, dintre acestea, 16.000 se adresau candidaților care nu aveau niciun fel de experiență. Domeniile care au cea mai mare nevoie de acești candidați sunt retail, industria alimentară, servicii, call center / BPO, turism, transport / logistică și producție, fiecare dintre aceste sectoare având peste 1.500 de joburi postate de la începutul lunii mai și până acum.

„Deși cea mai mare parte a joburilor din această perioadă continuă să fie tot full-time, vedem și 4.000 de locuri de muncă part-time și aproape 500 sezoniere, pe bază de proiect. Vara este perioada ideală pentru internship-uri, însă, pe acest segment, există un număr relativ mic de opțiuni – aproximativ 300, ceea ce înseamnă că atât angajatorii, cât și candidații aleg mai degrabă varianta de angajare part-time sau pe perioadă determinată în locul stagiilor de practică”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

83,3% din totul joburilor adresate celor fără experiență sunt pentru România, 11,4% pentru străinătate și 5,3% remote. În cazul joburilor sezoniere, însă, crește atât procentul celor postate de angajatorii din afara țării, cât și al celor remote, astfel: 13,2% din locurile de muncă sezoniere și pe bază de proiect sunt pentru străinătate și 15,2% remote. Germania, Olanda, Belgia, Grecia, Irlanda, Spania și Italia sunt țările din care vin cele mai multe oferte pentru cei fără experiență, iar sectoarele cu nevoie crescută de candidați sunt transport / logistică, retail, medicină, servicii, producție, industria alimentară și turism.

Pe segmente de vârstă, candidații care au mai puțin de 18 ani au avut aproape 22.000 de aplicări în ultima lună și jumătate. Cei cu vârsta între 18 și 24 de ani au aplicat, în schimb, masiv și își păstrează cea de-a doua poziție în clasament, cu 340.000 de aplicări.

Chiar și la început de carieră, prima intenție de angajare a tinerilor merge tot în direcția joburilor full time. Astfel, de la începutul lunii mai, au fost înregistrate doar 20.000 de aplicări pentru joburile pe bază de proiect / sezoniere și aproape 13.000 pentru internship-uri. În schimb, joburile part-time par să rămâne interesante pentru tineri, în condițiile în care au atras 161.000 de aplicări.

Bogdan Badea, CEO eJobs România (foto)

Bogdan Badea, CEO eJobs România (foto)

Domeniile care îi atrag cel mai mult pe tineri sunt retail, call center / BPO, servicii, IT / telecom, banking și turism.

Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, salariul mediu net la nivel național, pentru cei care au maximum doi ani de experiență este de 3.500 de lei pe lună. Așteptările lor, pe de altă parte, sunt de 4.500 de lei lunar, estimările incluzând toate domeniile de activitate. În ceea ce privește joburile part-time, salariul mediu net este de 3.000 de lei pe lună.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri