În 2022, un termen ce descrie un comportament al angajaților a devenit foarte vizibil pe rețele sociale și ulterior în mass-media internaționale, datorită a doi tik tokeri (un tânăr inginer, Zhaid Khan și un coach de carieră, Brian Creely) și a stat, astfel, la baza răspândirii unui fenomen care devine tot mai popular, quiet qutting (renunțare în tăcere). Fenomenul nu se referă la demisie și renunțarea la un loc de muncă, cum s-ar crede la prima vedere, ci la îndeplinirea cerințelor minime, de bază, ale unui job, fară a depune efort suplimentar sau a fi implicat mai mult decât o cere fișa postului, în timp ce încasezi lunar un salariu.

Pe lângă quiet quitting, un alt fenomen care s-a extins în companii a primit și el o denumire asemănătoare, sub care capătă notorietatea în lumea HR online și offline. Este vorba de quiet firing (concediere tăcută), care nu înseamnă concedierea efectivă a cuiva, ci părăsirea de bunăvoie de către un angajat a unei organizații, din cauza faptului că un manager nu-i oferă, din neatenție sau cu intenție, sprijin în dezvoltarea carierei, o pregătire potrivită postului sau ajutor în îndeplinirea task-urilor pentru care a fost adus într-o echipă.

Ioana Petrea, Managing Partner Rightfit și cofondator al aplicației TogetHR, subliniază câteva aspecte ale celor două fenomene care se observă din ce în ce mai mult în anii post-pandemie, cu precădere în rândul angajaților din generația Z și mai ales cea a Milenialilor.

5 aspecte esențiale ale renunțării în tăcere și concedierii tăcute

1. Dezangajarea, caracteristica valabilă în ambele fenomene

Renunțarea în tăcere este determinată de angajat, care devine neimplicat în munca sa, pe când concedierea tăcută este determinată de angajatorul care nu se implică în sprijinirea unui persoane din echipele sale, determinându-l pe acesta să renunțe singur la job.

Cele două fenomene care exprimă, de fapt, același lucru, dezangajarea, fie ea în muncă, fie în sprijinirea subordonaților, sunt de multe ori prezente concomitent în anumite organizații și denotă un mediu de lucru toxic, lipsit de productivitate, ce poate afecta nu numai pe cei implicați, ci echipe întregi. Quiet quitting si quiet firing sunt ca doi gemeni ce se aseamănă fizic, dar cu personalități diferite. De obicei, un fenomen îl determină pe celalalt, astfel lipsa de implicare a angajaților în îndeplinirea sarcinilor la birou pe perioade lungi atrage după sine concedierea silețioasă.

Ioana Petrea, Managing Partner Rightfit

2. Burnout-ul, factor cheie pentru quiet quitting

Burnout-ul cronic poate fi vinovat pentru depresia, o serie de probleme de sănătate, lipsa motivației și neîncrederea în propriile forțe ale unui angajat, ceea ce îl determină pe acesta să reducă sarcinile la minimum și să nu își mai investească talentul și abilitățile în activitățile companiei angajatoare. Astfel, un angajat epuizat poate trece lesne la quiet quitting.

3. Munca în regim remote poate favoriza atât renunțarea cât și concedierea silențioasă

Relațiile cu managerii și colegii dintr-o companie nu sunt aceleași în cazului lucrului la distanță ca cele on-site. Managerii trebuie să fie destul de abili pentru a cointeresa angajații ce muncesc remote și a le arăta acestora că sunt apreciați și că este nevoie de competențele lor pentru a spori productivitatea companiei. Angajații care nu se simt implicați au tendința de a se simți inutili și lasați în afara echipelor, astfel devin adepții unui quiet quitting ce poate duce în final la a-și căuta un alt loc de muncă.

4. Concedierea tăcută, preferată concedierii prin rezilierea contractului

Concedierea standard a unui angajat poate aduce neplăceri unui business, recenzii și publicitate negative în piață. Drept urmare, unii manageri preferă să îndepărteze angajații incomozi prin concedierea tăcută, ceea ce vine la pachet cu mai puține efecte neplăcute pentru organizație. Astfel, acest tip de “concediere” poate fi o mișcare deliberată și calculată a unui manager, pentru a obliga un angajat să renunțe el de bunăvoie la un post și astfel se evită anumite aspecte neplăcute legate de costurile unei concedieri standard, de legislația muncii sau chiar implicațiile negative asupra psihicului persoanei vizate.

5. Simptomele renunțării și concedierii tăcute

Printre simptomele care se pot observa cu ochiul liber la cei ce renunță în tăcere la sarcini sunt: întârzie la serviciu, sunt lipsiți de creativitate, renunță la a exprima vreo idee legată de diverse proiecte, nu sunt entuziasmați, nu rămân peste program nici măcar câteva secunde, se mulțumesc cu a rezolva task-urile de bază.

De asemenea, când vine vorba de reversul medaliei, concedierea tăcută, cele mai frecvente semne că avem de-a face cu un asemenea fenomen sunt:

  • angajatul este exclus de la diverse activități de echipă, întâlniri sau evenimente ale companiei;
  • managerul nu comunică angajatului anumite detalii care să-l ajute să îndeplinească anumite task-uri;
  • angajatul este lipsit de beneficii și diverse bonusuri;
  • criticarea permanentă de către manager a angajaților pe care se practică quiet firing-ul.

“Un raport Gallup din 2023 indica faptul că 59% din forța de muncă globală este formată din persoane care renunță la implicarea la job, transformându-se în quiet quitters. Același raport menționează că atunci când este combinată cu angajații dezactivați în mod activ, implicarea scăzută costă economia globală 8,8 trilioane de dolari sau 9% din PIB-ul global”, a declarat Ioana Petrea, Managing Partner Rightfit.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri