28 Mai 2024

Companiile de servicii financiare și cele din IT dau cei mai mulți bani pe beneficiile extrasalariale ale angajaților



Angajații români sunt din ce în ce mai preocupați de zona de wellbeing. 6 din 10 angajați consideră că beneficiile din zona de wellbeing sunt prioritare în alegerea unui job, potrivit studiului Benefit realizat de Edenred România, ce analizează evoluția și tendințele actuale din industria beneficiilor extrasalariale din România.

Bunăstarea financiară este cea mai mare provocare pentru o treime dintre angajați, în timp ce bunăstarea mintală/emoțională este principala îngrijorare la birou pentru un sfert dintre angajați.

Ecosistemul beneficiilor extrasalariale adresează toate cele cinci dimensiuni ale wellbeing-ului organizațional (fizic, emoțional, financiar, profesional și spiritual) și permite angajatorilor să răspundă cât mai bine la nevoile în continuă evoluție ale angajaților, pentru a crește bunăstarea acestora.

„Piața de beneficii extrasalariale a evoluat semnificativ, reflectând adaptările la contextul socio-economic și la tendințele de pe piața muncii. Companiile au folosit din plin oportunitățile oferite de legislație, inclusiv majorarea sumelor pentru cardurile de masă, de exemplu, și au apelat la beneficiile extrasalariale pentru a oferi un venit în plus angajaților în context inflaționist. Astfel, bugetele de beneficii au continuat să crească, acoperind 10-30% din compensația totală. Ne așteptăm și în continuare la o creștere, previziunile noastre fiind că și pentru 2024 bugetul mediu lunar de beneficii va înregistra creșteri de două cifre, pentru al cincilea an consecutiv. Stăm în continuare aproape de clienții noștri cu informații și recomandări astfel încât să facă cele mai bune alegeri pentru angajații lor, soluțiile și produsele oferite de Edenred contribuind semnificativ la reducerea presiunii financiare și la îmbunătățirea calității vieții angajaților”, spune Ovidiu Bîrsă, Director Comercial, Edenred România.

Potrivit studiului Benefit, bugetul mediu lunar alocat beneficiilor extrasalariale oferite de companii angajaților a crescut în 2023 cu un procent de 12%, de la 696 de lei la 783 de lei. Topul industriilor, din punct de vedere al bugetelor alocate per angajat, este condus de companiile de servicii financiare, cu un buget mediu per angajat de 988 lei/lună, urmat de IT & software, cu 803 lei/lună, industrie și comerț cu bugete similare, 716 lei/lună și respectiv 712 lei/lună.

Pe de altă parte, pentru a răspunde cât mai bine nevoilor în continuă evoluție ale angajaților, tot mai mulți angajatori apelează la flexibilizarea beneficiilor, lucru care începe să devină un avantaj competitiv în materie de employer branding și îmbunătățește semnificativ retenția angajaților. Oferirea de beneficii flexibile este o tendință în creștere care se observă la angajatorii din toate domeniile, numărul companiilor care aleg sistemul de beneficii flexibile Edenred Benefit fiind în creștere cu 20% în 2023 față de 2022.

Topul celor mai accesate beneficii extrasalariale

Indexul locurilor de muncă realizat de OLX Locuri de muncă și dat publicității în februarie 2024 arată că, dincolo de creșterea nivelului salarial și acordarea unor beneficii financiare atractive, angajații români își doresc de la angajator beneficii extrasalariale în egală măsură cu promovarea unui echilibru între viața personală și cea profesională. Îmbunătățirea condițiilor de muncă, a atmosferei de lucru și a relaționării în echipă sunt, de asemenea, în topul preferințelor angajaților. Angajații pun mai mult preț pe nivelul lor general de bunăstare, au așteptări mai mari de la angajatori în această zonă, iar modul în care răspund angajatorii influențează decisiv satisfacția și retenția angajaților.

De asemenea, Studiul Career Shift 2022 al Humanistic remarcă o creștere a nivelului de stres în mediul profesional, aproape 60% dintre angajații chestionați declarând că s-au simțit stresați sau foarte stresați la job în ultimele șase luni. Din acest motiv, un angajat ar schimba un loc de muncă pe un altul, cu salariu similar, pentru beneficii mai bune legate de mediul de lucru, lucrul la distanță sau timpul liber. În topul lucrurilor la care un angajat nu este dispus să renunțe chiar și pentru un salariu mai mare se află timpul liber, posibilitatea de lucru la distanță și programul de lucru.

Corelat cu aceste tendințe de pe piața muncii, în topul celor mai accesate beneficii extrasalariale în platforma Edenred Benefit se află turismul, cu o creștere de 58% față de 2022, cadourile – beneficii în natură, cu o creștere de 35% față de anul precedent, și cadourile oferite pentru ocazii speciale, cu o creștere de 18%. Următorul beneficiu preferat de angajați, cu o creștere de 63% față de anul 2022, este reprezentat de telemuncă, devansând beneficiile din zona de sănătate, locul cinci, și pensiile private, aflate pe locul șase.

Creșterile semnificative pe zona de turism și activități culturale, de 58%, și respectiv 71%, reflectă nevoia angajaților de relaxare, reducere a stresului și îmbunătățirea echilibrului între viața personală și zona profesională. Topul exclude cardul de masă, care rămâne în continuare beneficiul numărul 1 preferat de angajații din România.

Dacă până anul trecut, pensiile private erau mai degrabă în top 3 preferințe pentru Gen X și Baby Boomers, din 2023 a început să câștige teren și în rândul generațiilor mai tinere, ceea ce denotă un interes crescut pentru zona de siguranță financiară, un alt indicator important de wellbeing.

Ediția din acest an a studiului Benefit este realizată în parteneriat cu Humanistic, companie de consultanță în domeniul resurselor umane și mediul organizațional, și OLX Locuri de muncă.



Citeste si