23 Februarie 2023

Gabriel Bulumac, Poșta Română: În următorii 10 ani circa 15.000 angajați vor părăsi compania



Poșta Română a rămas în trecut în ceea ce privește cultura organizațională, iar în următorii ani va avea probleme în ceea ce privește personalul, în condițiile în care se așteaptă ca circa 15.000 de angajați să plece din companie, cei mai mulți apropiindu-se de vârsta pensionării, a declarat, în cadrul conferinței HR 2.0 – Ce îi motivează pe angajați în vremuri de criză, Gabriel Bulumac, director de clienți și vânzări în cadrul Companiei Naționale Poșta Română (CNPR).

Potrivit oficialului companiei de stat, Poșta Română încă se numără printre cei mai mari angajatori din România, chiar dacă Poșta Română trece printr-un amplu proces de reorganizare și retehnologizare, iar în ultimul an și-a redus numărul angajaților cui 1.500 persoane.

„Continuăm să fim unul dintre cei mai mari angajatori din România. Numărul mediu de angajați din luna ianuarie a fost undeva la 21.800 de persoane. Încercăm să menținem angajații pe care-i avem deja, dar încercăm să aducem în companie și oameni care au competențe digitale avansate.

Totuși, în următorii 10 ani vom avea o problemă, deoarece media angajaților din cadrul companiei este undeva la 51 de ani. În aceste condiții, preconizăm că vom avea circa 15.000 de colegi care vor părăsi Compania Națională Poșta Română”, a mai spus Gabriel Bulumac.

Acesta a adăugat că societatea de stat va încerca să atragă angajați noi companiei, pregătind, astfel, generația următoare. Totodată, pentru a clarifica partea de restructurare se referă doar la administrație centrală a Poștei Române.

Poșta Română a rămas în urmă în ceea ce privește cultura organizațională

Oficialul companiei este de părere că Poșta Română mai are de recuperat în ceea ce privește cultura organizațională.

„Ascultând ceea ce spuneau partenerii de discuții, mi-am dat seama că Poșta Română a rămas puțin în spatele vremurilor, că nu avem o cultură organizațională foarte bine definită, dar avem norocul de a avea un director general care a lucrat în mediul corporatist în SUA și încearcă să construiască și în cadrul Poștei Române o nouă cultură organizațională”, a mai spus Gabriel Bulumac.

HR 2.0 – Ce îi motivează pe angajați în vremuri de criză - este un eveniment realizat de wall-street.ro, sponsorizat de Lugera-The People Republic, Genesis Property, Regina Maria, Vastint, Altex, Romanian Software, Mobility Partner, Autonom, alături de partenerii media: Revista Cariere, Events Online, HR Club, Jurnalul de Afaceri și Portal HR, supported by Florăria cu Povești și Recharge Center.



Citeste si