Guvernul a aprobat, printr-o ordonanță de urgență, suspendarea ocupării prin concurs sau examen, începând cu data de 1 iulie și până la 31 decembrie 2022, a posturilor vacante sau temporar vacante din instituțiile și autoritățile publice centrale și locale, cu excepția posturilor unice.

De asemenea, documentul prevede continuarea ocupării posturilor pentru care au fost demarate procedurile de organizare a concursurilor anterior datei de 1 iulie 2022, anunță Guvernul României, printr-un comunicat de presă.

Totodată, în cazuri temeinic justificate, ordonanța de urgență dă posibilitatea ca, prin memorandum aprobat în ședința Guvernului, să poată fi organizate concursuri sau examene pentru ocuparea unor posturi vacante sau temporar vacante din instituțiile și autoritățile publice centrale și locale, cu încadrarea în cheltuielile de personal.

Măsura suspendării ocupării posturilor vacante din administrația publică a fost necesară pentru a diminua unele cheltuieli de funcționare ale instituțiilor și autorităților publice, în vederea asigurării sursei de finanțare a pachetului de măsuri pentru menținerea nivelului de trai al categoriilor vulnerabile și continuarea activităților economice, recent adoptat de Guvern, cu respectarea angajamentelor asumate în ceea ce privește încadrarea în ținta de deficit.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri