25 August 2021

Ministrul Muncii: Salariul minim pe economie trebuie să crească. Vor fi negocieri în septembrie



După gafa făcută de noul ministru al Finanțelor, Dan Vîlceanu, în care acesta nu a știut care este valoarea salariului minim pe economie în România, în anul 2021, salariul minim pe economie a revenit în atenția publică. Raluca Turcan, Ministrul Muncii a transmis că salariul minim va trebui să crească în 2021, iar negocierile cu sindicatele şi patronatele pe această temă vor începe în luna septembrie.

„Eu o să vă spun câteva principii, ca să fie lucrurile foarte clare (...) Unu: trebuie să crească pentru că este mic şi 2.300 brut este puţin, în condiţiile în care avem şi un fenomen îngrijorător de muncă nedeclarată sau muncă subdeclarată, ceea ce face ca, de fapt, oamenii să fie privaţi şi în privinţa salariului pe care îl primesc în mână, şi în privinţa contribuţiilor la sistemul de pensii. De asemenea, această creştere a salariului minim trebuie făcută predictibil şi să nu conducă la o avalanşă de concedieri şi de pierderi de locuri de muncă”, a spus Turcan, potrivit Digi24.

Și ministrul Muncii a fost întrebat cât e salariul minim pe economie în 2021

Pentru un calcul rapid al propriului salariu net, puteți accesa Calculatorul de salariu net , realizat de wall-street.ro.

Ministrul Muncii a fost întrebat, la rândul său, de către jurnaliști, cât este salariul minim pe economie, iar acesta a răspuns: „Vă daţi seama că îl cunosc şi am negociat creşterea salariului minim brut la 2.300 de lei. Putem fi un pic serioşi, vă rog, am nişte lucruri de spus. Vreau să clarific punctul de vedere cu salariul minim”.

Foto: Facebook / Raluca Turcan

Raluca Turcan a mai amintit de faptul că există 120.000 de noi locuri de muncă nou create de la începutul lui 2021, cele mai multe dintre acestea fiind ocupate în baza unor contracte pe perioadă nedeterminată.



Citeste si