eMAG lansează programul Upgrade pentru a susține angajații aflați la început de drum în a-și defini următorul pas în carieră și a dobândi cunoștințele necesare pentru a ajunge acolo. Printr-o investiție de 4 milioane de lei, eMAG va susține pregătirea a 800 de colegi aflați la începutul carierei, care vor beneficia de sprijinul necesar pentru a se adapta la nevoile actuale de pe piața muncii.

Principalele specializări pe care angajații entry-level din eMAG le vor avea la dispoziție să le exploreze sunt: tehnologie, marketing, vânzări, finanțe și optimizarea proceselor. Lor li se adaugă însă orice domeniu de interes pentru cei care vor să crească mai repede în eMAG.

eMAG a crescut accelerat în ultimii ani și datorită oamenilor aflați în spatele proiectelor noastre care au fost mereu deschiși să testeze și să învețe lucruri noi. Știm cât este de important să descoperi ce-ți place sau ce ți se potrivește cât mai devreme și să fii ajutat să ajungi unde îți dorești. Prin Upgrade ne dorim să îi susținem pe cei aflați la început de drum să își dezvolte competențele de care au nevoie, iar programul este special gândit astfel încât să le ofere tot sprijinul și perspectiva de dezvoltare.

Delia Rotaru, VP People & Organisation eMAG

Delia Rotaru (eMAG)Pe ce se bazează programul lansat de eMAG

Programul Upgrade se va desfășura pe parcursul a mai mulți ani, în patru ediții a câte 200 de participanți. Fiecare parcurs de învățare este format din trei module, care vizează atât orientarea în carieră, cât și dezvoltarea competențelor tehnice, de specialitate și a competențelor viitorului. Ele au fost gândite astfel încât să îi ajute pe colegi să fie cât mai bine pregătiți pentru a trece la următorul rol în cariera lor.

În primul modul, participanții vor avea patru întâlniri individuale cu un consilier în carieră. Cel de-al doilea vizează pregătirea tehnică, iar în funcție de metoda preferată de învățare a fiecăruia, vor avea la dispoziție: traininguri de grup, întâlniri individuale cu un mentor din echipa eMAG și mai multe resurse și platforme online pentru învățare. Ultimul modul cuprinde șapte cursuri axate pe dezoltarea unor cunoștințe și abilități utile indiferent de rolul ales, fie că vorbim de gândire critică, de management de proiect sau de abilități de comunicare și prezentare.

eMAG investește constant în creșterea echipei și a dezvoltat de-a lungul timpului Academii de Busines, Marketplace & People, programe de dezvoltare a noii generații de lideri precum Future25 sau inițiative dedicate seniorilor din companie precum Grow Talent, programe de executive development realizate în parteneriat cu universități precum Harvard, MIT sau London School of Economics.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri