21 August 2007

Uzina de la Craiova, posibil epicentru pentru operatiunile Ford din Europa Centrala si de Est

Ford isi imparte piata europeana in doua zone pentru o imbunatatire a operatiunilor din Europa Centrala si de Est si pentru a isi consolida cota de piata detinuta in partea vestica a continentului.

Decizia gigantului american este legata de sporirea controlului asupra prezentei pe piata si de abordarea in mod eficient a strategiilor pentru fiecare zona in parte, caracterizate uneori de tendinte contrarii. . Analistul german Christoph Stürmer, de la Global Insight Frankfurt , citat de Automotive News, vede aceasta mutare ca un prim pas in creeare unei zone de influenta importante, in estul Europei, in jurul unitatii de productie de la Craiova pentru care Ford se afla in tratative avansate.

Uzina va produce anual 300.000 de unitati, ce vor fi destinate in special pentru pietele invecinate . Ingvar Sviggum, vicepresedinte al departamentului de vanzari pentru Europa, citat de Automotive News, a declarat ca este prematur pentru a se discuta despre ce linii de productie vor fi implementate la Craiova si pe ce piete vor fi directionate automobilele produse aici.

Operatiunile din partea centrala, nordica si de est vor fi conduse de Peter Fleet. Managerul britanic, in varsta de 40 de ani, va avea ca responsabilitati pietele din Polonia, Cehia, Ungaria, Grecia, Romania si tarile baltice. Englezul a condus pana acum operatiunile de marketing si vanzari ale Ford Europa, pentru divizia de vehicule coemrciale.

Vanzarile vestice vor fii coordonate de Massimo Pasanisi, si vor include pietele din Franta, Italia si Spania. Italianul, in varsta de 42 de ani nascut in Roma, a ocupat pozitia de manager general pentru Ford Italia. Principalele piete europene ca volum de vanzari pentru marca americana, Marea Britanie si Germania, isi vor pastra conducerea autonoma si in urma acestor schimbari.

Restructurarea organismelor de conducere va incepe din 1 septembrie cand cei doi manageri isi vor intra in functie.

Vanzarile de autovehicule noi Ford s-au diminuat in prima jumatate a anului cu 1,2% in Vestul Europei, totalizand 660.810 de unitati, conform ACEA, Asociatia Europeana a Producatorilor de Autovehicule.
In Europa Centrala si de Est s-au comercializat doar 41.351 de unitati in primul semestru al acestui an, notabila fiind insa cresterea de 29.5% fata de aceeasi perioada a anului trecut, conform datelor furnizate de aceeasi asociatie.

In Romania, conform datelor furnizate de APIA, Ford a vandut 10.803 unitati in primele 7 luni ale anului si detine o cota de piata de 4,7%, inregistrand o crestere cu 64 de procente fata de aceeasi perioada a anului trecut.



Citeste si