Ford Otosan și Mars Logistics fac un pas important către un transport sustenabil și ecologic. O nouă rută de transport intermodal a fost lansată pentru a îmbunătăți eficiența, rentabilitatea și sustenabilitatea operațiunilor logistice între fabrica Ford Otosan din Craiova și Turcia, se arată într-un comunicat.
În cadrul acestui nou sistem, componentele vor fi transportate din Turcia în România, iar vehiculele fabricate în România vor ajunge în Turcia, ambele prin transport feroviar. Această tranziție are ca scop reducerea emisiilor cu 63% comparativ cu transportul rutier, facând operațiunile logistice mai eficiente și mai economice.
În cadrul acestei inițiative, a fost înființată o linie feroviară intermodală, care efectuează patru curse săptămânale între fabrica din Craiova, prima investiție Ford Otosan în Europa, și Istanbul Halkalı. Obiectivul este acela de a facilita transportul vehiculelor produse la fabrica din Craiova către Turcia.
Ford poate transporta 12.000 de mașini anual cu trenul
Noua linie feroviară intermodală va efectua patru curse săptămânale către Istanbul Halkalı, permițând transportul a aproximativ 12.000 de vehicule pe an către Turcia. În același timp, această soluție logistică prietenoasă cu mediul va asigura livrarea eficientă a componentelor de producție din Turcia către fabrica din Craiova.
Proiectul va fi realizat în colaborare cu Mars Logistics și una dintre cele mai importante companii de transport feroviar din Turcia. Datorită acestei noi rute, se estimează că emisiile vor fi reduse cu 63% până la sfârșitul anului, comparativ cu transportul rutier.
De la preluarea fabricii din Craiova în 2022, Ford Otosan și-a întărit rețeaua de producție europeană, contribuind totodată la consolidarea relațiilor comerciale dintre Turcia și România. Odată cu extinderea producției de modele la fabrica din Craiova, exporturile de componente din Turcia către România au crescut semnificativ, aducând beneficii atât pentru Ford Otosan, cât și pentru furnizorii săi.
Ford este primul constructor care asamblează mașini electrice în România
“Cu noul model logistic pe care l-am stabilit între România și Turcia, transportăm componentele necesare pentru activitatea de producție a fabricii noastre din Craiova, care în prezent construiește modelele Ford Puma, Ford Tourneo Courier și Ford Transit Courier”, a spus Güven Özyurt, director general Ford Otosan
“Suntem mândri să punem în practică proiectele pentru care am desfășurat studii de fezabilitate timp îndelungat. Prin ruta feroviară intermodală pe care am implementat-o între România și Turcia, colectăm componente de la furnizorii Ford Otosan din Turcia pentru vehiculele produse la fabrica din Craiova, prima investiție europeană a Ford Otosan”, a transmis Garip Sahillioğlu, membru al consiliului de administrație responsabil pentru transportul rutier și feroviar la Mars Logistics.
„Aceste componente sunt apoi transportate cu vagoanele noastre către Terminalul Feroviar Mars Halkalı, operat de compania noastră. De acolo, livrările ajung la terminalul din cadrul fabricii Ford Otosan Craiova, care este, de asemenea, gestionat de noi,” a adăugat acesta.
Ford Otosan România produce versiunile cu motoare pe combustie ale modelelor Ford Transit Courier, Tourneo Courier și Puma, alături de renumitul motor 1.0 EcoBoost. De asemenea, la finalul anului 2024, Ford Otosan Craiova a demarat și producția pentru versiunile electrice E-Transit Courier, E-Tourneo Courier și Puma Gen-E, livrările către clienți debutând la începutul acestui an.
Uzina din Craiova operează în trei schimburi atât în zona de producție vehicule, cât și în zona de producție de motoare și dispune în acest moment de peste 6.600 de angajați.