Dacia Sandero a obținut, încă o dată, titlul de cea mai vândută mașină nouă în Europa. Hatchback-ul românesc a surclasat, în topul lunii iulie, modele de la Volkswagen și Toyota, în timp ce best-seller-ul anului trecut, Tesla Model Y, nu s-a aflat printre primele 20 de mașini, transmite Automotive News.
Dacia Sandero se menține pe același trend pe care l-am văzut și în prima jumătate a acestui an. Modelul de buget ajuns la cea de-a treia generație este asamblat în România, la Mioveni, respectiv în Maroc, la Casablanca și Tangier. Cea mai populară variantă a lui Sandero este Stepway, raportul în ultimii ani fiind de 3 la 1 în favoarea versiunii cu gardă la sol ridicată.
Volkswagen T-Roc. Sursă foto: Volkswagen
Conform cifrelor strânse de Dataforce, care coroborează rezultate de vânzări din UE, Marea Britanie și spațiul EFTA, Dacia Sandero s-a vândut în 22.858 de unități în iulie, o creștere cu 35% year-on-year. Volkswagen T-Roc s-a clasat pe locul secund la o diferență de peste 3.500 de exemplare. Prin comparație, în iulie anul trecut, Sandero s-a clasat pe locul doi în urma aceluiaș Volkswagen T-Roc, raportul la acel moment fiind de 18.649 de bucăți față de 16.940 de bucăți în favoarea modelului german.
Podiumul a fost completat de Toyota Yaris Cross cu 17.325 de unități vândute în iulie, o creștere cu 45% față de iulie 2023 când mașina niponă a fost pe poziția a 16-a. Dacia are și un al doilea model în top 5, respectiv Dacia Duster pe poziția a patra la o diferență minimă de doar 37 de bucăți înaintea SUV-ului Kia Sportage. Dacia Duster s-a bucurat de o creștere a vânzărilor față de aceeași perioadă a anului trecut cu 25%.
Toyota Yaris Cross. Sursă foto: Toyota
În mod poate neașteptat, singurele modele care s-au vândut mai slab în iulie 2024 față de iulie 2023 sunt chiar rivalii Daciei Sandero la titlul de cea mai vândută mașină nouă a anului 2024. În cazul Renault Clio, vânzările au alunecat cu 8,1%, în timp ce Golf-ul a scăzut cu 14 procente.
Vânzările de Tesla Model Y continuă să scadă
Recent, BMW s-a apropiat de Tesla în topul vânzărilor pe segmentul european al EV-urilor. Producătorul american a înregistrat o scădere mai ales pe fondul micșorării interesului pentru crossover-ul Model Y. În iulie, acest model s-a vândut mai slab cu 16% față de iulie 2023, ceea ce a însemnat că această mașină a ieșit din top 20. Ea s-a clasat pe locul 24 cu 9.820 de unități vândute. Datele preliminare arătau că BMW s-ar afla pe primul loc pe segmentul mașinilor pur electrice, în fața Tesla, dar Dataforce susține că Tesla se menține în fața BMW (până la finele lunii iulie) având toate cifrele.
Tesla Model Y. Sursă foto: Tesla
După șapte luni, Dacia Sandero se menține pe primul loc în Europa cu 168.133 de mașini vândute, cu Volkswagen Golf pe locul 2 (139.958 de unități). Volkswagen T-Roc s-a aflat pe locul al treilea (131.364 de bucăți), trecând de Renault Clio (129.428 unități). Peugeot 208 a completat top 5 cu 119.738 de mașini comercializate. În schimb, Tesla Model Y, cea mai vândută mașină după primele șapte luni din 2023, se află pe locul al nouălea acum (față de locul 8 după primul semestru).