Grupul Renault a prezentat rezultatele înregistrate în prima jumătate a anului 2024, perioadă în care a vândut 847,623 de vehicule în Europa, înregistrând o creștere de 6,7%. Ne uităm în materialul de mai jos la evoluția brandului Dacia, respectiv care este cel mai bine vândut model și cum evoluează zona de mașini electrice.

Vânzările mărcii Dacia au crescut cu 3,8% în prima jumătate de an, cu 358,497 de comenzi. Dintre acestea, Dacia a vândut 309,816 în Europa, înregistrând o creștere de 4%(autoturisme + utilitare). Brandul este în continuare pe locul 9 pe zona de autoturisme și în top 10 european ca vânzări pentru autoturisme + utilitare.

Grupul Renault este de părere că rezultatele au fost impulsionate de noua identitate de brand, ce a făcut ca Dacia să își consolideze poziția pe podiumul vânzărilor retail din Europa.

În România, au fost înmatriculate 26.018 autoturisme noi ale producătorului Dacia în primele 6 luni din 2024, conform ACAROM.

Sandero, cel mai vândut model al Dacia

Vânzările globale ale modelului Dacia Sandero au ajuns în prima jumătate a anului la 164,789 de vehicule vândute, creștere de 18,5% față de aceeași perioadă a anului trecut. Sandero este, încă din 2017, cel mai bine vândut model pe segmentul de retail și în prima jumătate a acestui an a fost cel mai bine vândut model în Europa pe toate canalele de vânzare.

Cu 113,783 de unități vândute la nivel global, vânzările Dacia Duster au crescut cu 1,7%, comparativ cu prima jumătate a anului 2023. Modelul își menține prezența pe podiumul vânzărilor retail de mașini SUV în Europa. În ceea ce privește Dacia Jogger, modelul a înregistrat 50,841 de unități vândute global, creștere de 0,7% în prima jumătate a anului 2023.

Vânzările modelului Spring sunt în scădere, în principal, din cauza modificărilor aduse programelor guvernamentale menite să impulsioneze vânzările de electrice. Cu toate acestea, modelul s-a poziționat în prima jumătate a anului pe poziția 5 la nivel european din punct de vedere al vânzărilor retail de vehicule electrice mici(segmentele A si B).

De asemenea, rer total, proape 10% din mașinile Dacia vândute au fost electrificate, grație în principal succesului înregistrat de Jogger Hybrid 140. Același tren de rulare este folosit și de noul Duster.

Cifrele pentru România ale Dacia

În primele 6 luni ale anului 2024, Dacia a înmatriculat pe piața din România 26.457 de vehicule, ceea ce corespunde unei cote de piață de 27,91%.

Topul celor mai vândute modele de pe piață este dominat de Duster (inclusiv Noul Duster, disponibil din luna iunie, cu 9.391 unități), Logan (8.325 unități) și Sandero (inclusiv versiunea Stepway), cu 4.658 unități.

Spring rămâne cel mai vândut model pe piața vehiculelor 100% EV, cu 2.101 unități, în timp ce Jogger este cel mai vândut model din segmentul C (exceptând vehiculele SUV), cu 1.920 de vehicule comercializate în primele 6 luni.

Sursa foto: Dacia

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri