Ford a lansat, cu ocazia Goodwood Festival of Speed, noul prototip de teren Raptor T1+ care va rivaliza cu Dacia Sandrider pentru supremație în Campionatul Mondial de Rally-Raid (2WRC), dar și în Raliul Dakar. Mașina de teren extremă are anvelope uriașe de 94 de centimetri și un motor ce ar putea dezvolta 500 de cai putere preluat de la Ford Mustang, scrie Autocar.

Plecarea Audi din competițiile de tip cross-country lasă un gol ce va fi umplut de Dacia, dar și de Ford. Ovalul Albastru și-a prezentat mașina ce va participa în categoria de top din divizia Auto, respectiv la T1+. Tot acolo este înscris și prototipul Dacia Sandrider, mașina cu un aspect chiar mai radical ce a fost inspirat de conceptul Dacia Manifesto. Ford-ul se bazează, vizual vorbind, pe camioneta de stradă Ranger Raptor, deși șasiul este construit special.

Ford Raptor T1+ a fost dezvoltat de M-Sport, compania condusă de fostul co-pilot de raliuri Malcolm Wilson și partener de aproape trei decenii al Ford în diverse competiții. Susținerea pentru acest program vine din partea Red Bull, iar primii doi piloți confirmați pentru echipa oficială sunt Carlos Sainz Sr., câștigătorul Dakar 2024, dar și Nani Roma, cel care s-a impus în celebrul raliu în 2004 și 2014. Modelul va debuta înaintea Daciei Sandrider, cu ocazia Baja Hungary, în luna august.

Cele două mașini noi se vor întâlni pentru prima dată cu ocazia Rallye du Maroc, în octomrbrie. Urmează, apoi, pentru ambii constructori participarea în Raliul Dakar, în ianuarie 2025, iar peste tot cei doi noi-veniți vor fi urmăriți de Toyota, care dezvoltă de ani dezile camioneta Hilux pentru competiții.

M-Sport deja a efectuat aproape 10.000 de kilometri de teste cu Ford Raptor T1+ „în unele dintre cele mai grele condiții pe care le-am putut găsi”, a declarat Matt Wilson, șeful M-Sport. Jantele ce sunt îmbrăcate de acele anvelope imense sunt de 17 inchi, de roți legânduse de o suspensie independentă cu braț dublu pe ambele punți, cu amortizoare ajustabile. Suspensia este opera celor de la Fox, un specialist american, și permite un spațiu de manevră de 350 mm pentru sărituri generoase.

Mașina măsoară 2,3 metri în lățime și are o greutate de cel puțin 2.010 kilograme (limitată de regulament). Motorul de sub capotă este un V8 Coyote de 5.000 cmc, dar Ford nu a oferit specificații precise. Știm că, în modelul de stradă Mustang Dark Horse, V8-ul dezvoltă 500 de cai putere. Prin comparație, motorul de origine Nissan de pe Dacia Sandrider dezvoltă 360 cai putere. Acel V6 de 3,5 litri funcționează cu combustibili sintetici Aramco.

Șasiul tubular din oțel al lui Raptor T1+ este acoperit de elemente de caroserie din fibră de carbon, iar garda la sol este de 400 mm. Grație aripilor minimale și a botului îngust, unghiul de atac este de 70 de grade. În 2024, Ford a venit la Dakar cu un Ford Ranger dezvoltat de NWM pilotat de Nani Roma pentru a se pregăti pentru 2025.

Nu este clar dacă Ford va aduce trei prototipuri la start la fel ca Dacia. Constructorul autohton i-a confirmat deja pe Sebastien Loeb, Cristina Gutiérrez și Nasser Al-Attiyah. Este interesant că Loeb și Al-Attiyah au concurat anul acesta la Dakar pe un Prodriver Hunter T1+, prototip propulsat tot de un motor Ford, dar unul V6 de 3,5 litri care dezvolta circa 600 de cai putere și 700 Nm.

Sursa foto: Ford

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri