Poliţiştii au intervenit la peste 3.500 de evenimente şi au constatat aproape 8.700 de fapte contravenţionale, în ultimele 24 de ore, conform IGPR.

Vineri, ei au intervenit la 3.508 evenimente, dintre care 3.028 au fost sesizate de către cetăţeni prin 112.

De asemenea, au fost depistate 11 persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 58 de măsuri preventive.

Pentru alte nereguli constatate, poliţiştii au aplicat 8.658 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 3.545.200 de lei.

512 permise de conducere reținute: 54 pentru alcool și 12 pentru droguri

Poliţiştii rutieri au acţionat pentru creşterea siguranţei în trafic, fiind constatate 119 infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Au fost reţinute 512 permise de conducere, dintre care 172 pentru viteză, 54 pentru alcool şi 12 pentru droguri.

De asemenea, au fost retrase 280 de certificate de înmatriculare.

Tot vineri, în cadrul acţiunii "Blocada", organizată din dispoziţia conducerii Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea sau combaterea unor situaţii de risc şi menţinerea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică, dispozitivele curente au fost suplimentate.

Astfel, la nivel naţional, aproximativ 3.500 de poliţişti şi jandarmi au acţionat, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violenţă, prevenirea traficului şi consumului de droguri, precum şi pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră.

Au fost organizate 418 filtre, în cadrul activităţilor desfăşurate, fiind verificate peste 6.080 de autovehicule şi legitimate 10.401 persoane.

Acţiunile pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi creşterea siguranţei în trafic au continuat, fiind efectuate 2.948 de testări cu dispozitive etilotest sau alcooltest şi 215 cu aparatele din dotare, pentru depistarea conducătorilor aflaţi sub influenţa substanţelor psihoactive.

În cadrul acţiunii "Blocada", poliţiştii au constatat 31 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Au fost reţinute 269 de permise de conducere, dintre care 30 pentru alcool şi 103 pentru viteză. Totodată, au fost retrase 138 de certificate de înmatriculare.

Sursa foto: Vlad Ispas / Shutterstock

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri