Reciclarea numelor în lumea auto: Pană de inspirație sau fuga după un câștig rapid
Fiat a relansat popularul 500 în 2007 și, în puțin peste un deceniu, constructorul italian parte a grupului Stellantis a vândut două milioane de unități. La un succes similar alimentat de nostalgie visează, însă, mulți constructori. Unii, speră că un nume cunoscut, cu priză la public, poate fi pus pe orice caroserie și va funcționa. Ford a arătat că se poate, cu best-seller-ul Puma, cea mai populară mașină din Marea Britanie, dar modele ca Dodge Dart subliniază sarcina dificilă a constructorilor să atingă coarda sensibilă a clienților.
Recent, Ovalul Albastru a prezentat un alt model nou cu un nume faimos, Capri. De această dată, brand-ul Capri va trona pe un crossover cu linie de coupe, singura paralelă valabilă cu modelul cu două uși al aniilor '60-'80, dar tot mai multe nume din trecutul lumii auto sunt readuse la viață. Honda va lansa din nou Prelude, iar Toyota are un succes destul de bun cu noua Supra, fructul unui parteneriat cu BMW. În acest material, vom trece în revistă mai multe exemple de nume legendare care au trăit mai multe vieți - unele mai de succes, iar altele mai puțin fericite.
Am încercat să oferim puțin din fiecare, cu cinci exemple care combină bune practici, dar și reveniri stângace pentru nume de care, altfel, ne-am fi amintit cu mai multă plăcere.
Ford Capri | 1968 - 1986
Originalul Capri, născut la finele aniilor '60 din mâinile celor de la Ford of Europe pentru a potoli foamea clientului de pe Bătrânul continent pentru Mustang, un adevărat fruct interzis la acea vreme. Construit pe parcursul a trei generații până în iarna lui 1986, Capri și-a betonat o reputație ce depășește cu mult porecla de „Mustang-ul european”. La origini, modelul folosea mecanica Fordului Cortina, dar platforma a fost modificată succesiv pe parcursul aniilor.
Motorizările erau diverse, de la un V4 de 1,3 litri de pe Ford Taunus și până la puternicele Essex și Cologne V6. Dacă motoarele de pe versiunile de bază dezvoltau doar 50 de cai putere, agregatul Essex V6 de 2.000 cmc oferea aproape de 140 de cai putere în 1970. Prima generație a fost și cea mai populară cu 1,2 milioane de exemplare produse în toată lumea, Ford alegând să asambleze Capri și în colțurile cele mai îndepărtate ale lumii (Thailanda, Singapore, Australia, Africa de Sud). Ulterior, Capri II și Capri III au ieșit exclusiv pe porțile uzinelor Ford Koln și Ford Halewood, găsindu-și alți 700.000 de clienți.
Sursă foto: Classic Car Auctions
Ford Capri Electric | 2024 -
Acum 2-3 ani, Ford ne anunța, prin diferiți oficiali ai mărcii, că o strategie importantă pentru Ovalul Abastru reprezintă revigorarea numelor cunoscute din trecutul său. De atunci, publicul a primit Puma (o sportivă compactă concepută pentru piața europeană a aniilor '90) sub forma unui crossover asamblat la Craiova, dar și Bronco și Explorer EV. Ultimele două au păstrat rețeta originală, deși Explorer vine doar cu propulsie pur electrică. În fine, numele „Mach” a fost folosit pentru Mustang Mach-E, primul EV Ford și, acum, concernul din Dearborn, Michigan, a dezvăluit și Capri EV. Evident, nu mai există nicio legătură cu coupe-ul de demult.
Noul Capri are, totuși, câteva tușe de design retro, mai ales linia geamurilor laterale și semnătura luminoasă a farurilor și stopurilor, dar, în rest, vorbim de un crossover obișnuit. Autonomia pare bună, undeva între 570 de kilometri și peste 620 de kilometri (WLTP) în funcție de tipul de baterie și numărul de motoare electrice, iar versiuni sportive sunt aproape garantate, deși Ford nu le-a confirmat. În fond, dacă Puma a primit un ST, cu siguranță va exista și un Capri cu mai multă putere - poate o ocazie de a revigora și numele Capri RS2600 sau RS3100.
Este la latitudinea fiecăruia dacă decizia de a pune un nume, care a devenit faimos grație unui anumit tip de automobile, pe un cu totul alt tip de mașină este corect. Un nume este, până la urmă, doar un nume. Dar el nu există în vid, asocierea cu trecutul există, mai ales pentru cei care au prins vechile Capri-uri, iar aceia nu par să aprecieze (judecând după reacțiile din social media) noua găselniță a Ford. Rămâne să vedem dacă vor fi cozi în showroom-uri sau nu. Eu, unul, nu apreciez această practică și nu o voi face niciodată, mi se pare un caz clasic de piggybacking în care șefii Ford de azi speră să se folosească de notorietatea Capri pentru a avea un start lansat cu noul model, care însă are o identitate proprie și complet diferită.
Sursă foto: Ford
Fiat 500 | 1957 - 1975
Micuțul Cinquecento al aniilor '50 a fost lansat, de fapt, cu titulatura „Nuevo”, fiind urmașul originaului Topolino care a văzut lumina zilei în interbelic. Dar, privind retrospectiv, această a doua „generație” a lui 500 rămâne cea de referință, din toate punctele de vedere, deși primul model are onoarea de a fi pus Italia pe roți într-o perioadă extrem de dificilă din istoria sa, în timpul Războiului și în perioada supliciilor de după. Dar Nuevo Cinquecento din 1957 simboliza o Italie renăscută, la pachet cu versiunile sale variate, de la modelul decapotabil și până la mini-furgonetă.
Numele vine de la utilizarea unui motor de (aproape) 500 cmc cu doi cilindri ce dezvolta doar 13 cai putere. Abia în 1958 a apărut o variantă mai potentă, 500 Sport, care oferea 21,5 cai putere. Primele modificări au fost făcute în 1960, odată cu Fiat 500 D (care nu vine de la diesel), iar apoi au urmat versiunile F (sau Berlina) și L, de la Lusso. Acesta din urmă, lansat în 1968, era mai lung, măsurând puțin peste trei metri și avea o echipare ceva mai generoasă. Ultima versiune, Fiat 500 R a fost lansată în același an ca Fiat 126, adică acum 52 de ani, și nu avea un ceas de bord pentru consumul de carburant și nici măcar o cutie de viteze sincronizată - dar nu a contat, mașina era deja o legendă.
Sursă foto: Fiat
Fiat 500 | 2007 -
Fiat a revitalizat, pentru a doua oară, numele 500 (a existat, între 1991 și 1998, și un Fiat Cinquecento, cu numele scris astfel) pe un model de clasă super-mini în 2007. Cu doi ani înainte, un prototip cu design retro a fost foarte bine primit, iar modelul de serie împărtășea mai toate detaliile propuse de Roberto Giolito. Frank Stephenson, care colaborase cu Ferrari și Maserati, a transformat conceptul în model de producție, cu ajutorul lui Flavio Manzoni, iar rezultatul este una dintre cele mai populare mașini ale Fiat.
Aproximativ 80% din producție se vinde înafara Italiei, față de Nuova 500 din secolul al XX-lea, care nu a fost atât de popular înafara Cizmei. De-alungul aniilor, Fiat a oferit peste 30 de ediții speciale, iar asta fără să mai punem la socoteală toate modelele sportive Abarth. A existat chiar și un 500 creat în colaborare cu Ferrari, dar și cu brand-uri de fashion ca Diesel (dar și un 500 cu motor diesel). Recent, italienii și-au dorit să treacă 500-le pe traseul electrificării, dar o versiune 100% pe baterii nu va rămâne solitară. Piața a cerut și un model hibrid cu motor termic, iar Fiat va răspunde, ducând mai departe legenda 500.
Mai trebuie să spun că acesta este un success story aproape ireproșabil? Așa se face relanasarea unui nume cu istorie în lumea auto.
Sursă foto: Fiat
Mitsubishi Eclipse | 1989 - 2011
Mitsubishi Eclipse este ultima sportivă cu două uși produsă de marca niponă care, astăzi, face front comun până la paroxism cu grupul Renault. Cândva, Mitsubishi avea identitatea proprie, nu-și lipea siglele pe Renault-uri Clio, și producea mașini sport. Prima generație, apărută în 1989, era asamblată în Illinois și gândită pentru piața din America de Nord, dar întreaga planetă își amintește de generația secundă, transformată într-o vedetă a marilor ecrane prin apariția în primul film din seria Fast & Furious.
Astăzi, un Eclipse din a doua generație (1994-1999, în imagine), devine tot mai greu de găsit în stare nemodificată. Ca și prima iterație, Eclipse II avea doar motoare cu patru cilindri, fie aspirate, fie turbo, cu o cilindree de până la 2,4 litri. Deși cascadoriile din filme îți pot da o anumită impresie, modelul de top Eclipse GSX avea doar 210 cai putere și 290 Nm dintr-un 2,0 (4G63) turbo care-și trimitea puterea către toate patru roțiile. Ulterior, Mitsubishi a mai lansat alte două generații, cea dea treia fiind și ea o vedetă în 2 Fast 2 Furious, dar și o platformă de testare a tehnologiei electrice, înainte ca EV-urile să fie populare.
Sursă foto: Mitsubishi
Mitsubishi Eclipse Cross | 2017 -
Relansarea numelui Eclipse s-a făcut în 2017, când Mitsubishi a prezentat, la Geneva, versiunea de serie a conceptului XR-PHEV II. Modelul, denumit Eclipse Cross, este un crossover compact ceva mai mare decât un ASX, dar sub dimensiunile lui Outlander. Față de vechiul Eclipse, noul model nu mai este asamblat în Statele Unite, în urma deciziei de a închide uzina din Normal, Illinois, în 2016. În schimb, crossover-ul este produs în China, Brazilia și Japonia.
Inițial, Eclipse Cross a fost disponibil cu două motoare pe benzină, un patru-în-linie de 1,4 litri, respectiv un altul de 2.000 cmc. Motorul de 1,5 litri turbo dezvoltă între 148 și 161 cai putere în funcție de piața de desfacere, cuplul rămânând constant la 250 Nm. Motorul de 2,0 litri este unul cu ștate mai vechi în gama Mitsubishi, în timp ce agregatul de 1,5 litri este cel mai nou din familia de motoare proprii. În 2019, Mitsubishi a adăugat și un diesel de 2,2 litri, iar în 2020 a apărut și o variantă PHEV combinată cu un motor termic de 2,4 litri (175 cai putere și 380 Nm). Mașina a primit un facelift odată cu motorul plug-in hybrid, iar cea mai mare piață pentru Eclipse Cross este cea europeană. Cât despre onoarea celor de la Mitsubishi după ce, mai întâi, au eliminat modelul Lancer și, apoi, au pus numele Eclipse pe un crossover relativ generic? Nu o mai găsesc.
Sursă foto: Mitsubishi
Dodge Challenger | 1970 - 1974
Dodge a folosit pentru prima dată numele „Challenger” pe o versiune mai luxoasă a modelului Coronet, la finele aniilor '50. Ulterior, Challenger a devenit o mașină de sine stătătoare la începutul aniilor '70, la momentul de apogeu al erei muscle car. Între 1970 și 1974, Dodge a comercializat un pony car menit să rivalizeze direct cu Ford Mustang și Chevrolet Camaro, fiind mai mic decât Dodge Charger. Mașina folosea platforma E a Chrysler și era înrudit parțial cu Plymouth Barracuda, un alt muscle car al acelor ani.
Dodge a anunțat că Challenger, în linie cu Charger-ul mai mare, este mai bine echipat decât un Mustang sau un Camaro și că va rivaliza, mai degrabă, cu Pontiac Firebird și Mercury Cougar. Presa a considerat că Dodge a reacționat târziu la nebunia muscle car-urilor, Motoarele oferite nu erau doar V8-uri cu capacități diferite (inclusiv legendarul Hemi de 7.000 cmc), dar și un șase-în-linie, dar care nu oferea decât 108 cai putere în 1971-1972, deși avea 3,7 litri. După ce originalul Challenger a fost tras pe linie moartă de noile reglementări anti-poluare, dar și de situația complicată creată de criza petrolieră,
Numele a reapărut în a doua jumătate a decadei. Între 1978 și 1984, o versiune coupe a Mitsubishi-ului Galant a fost comercializată cu numele de Dodge Challenger (inițial Colt Challenger) în Statele Unite, divizia Plymouth folosind numele Plymouth Sapporo. Dar, pe drept vorbind, revenirea adevărată s-a produs în secolul al XXI-lea.
Sursă foto: Dodge
Dodge Challenger | 2008 -2023
A treia venire a lui Dodge Challenger a fost motivată, în bună măsură, de un interes al constructorilor americani în design-uri retro la începutul aniilor '00. Ford a dat tonul, cu mai multe concepte cu accente scoase din anii '30-'50, puse apoi în practică pe generația a cincea a Ford-ului Mustang. Acel model, lansat în 2005, a devenit foarte popular grație stilului ce amintea de modelul creat sub tutela lui Lee Iaccoca și lansat în 1964. Cu umeri pătrați, faruri încastrate în bară și o laterală simplificată, rivalii Dodge și Chevrolet n-au putut privi prea mult de pe margine - la fel ca cu patru decenii mai devreme.
Chevrolet a răspuns, relansând modelul Camaro (generația a patra ieșise din producție în 2002), la fel, cu un styling retro. Camaro a devenit faimos grație prezenței în seria de filme „Transformers”, în rolul lui Bumblebee, dar Challenger avea să râdă la urmă cu performanțele cele mai nebunești. Modelul Challenger a fost lansat în 2008, în categoria muscle car-urilor de dimensiune mare. Până în 2023, când producția s-a terminat, Dodge a ridicat periodic ștacheta, iar vârfurile sunt absolut incredibile.
Modelul Challenger Hellcat a fost lansat în 2015 cu un V8 Hemi de 6,2 litri ce dezvolta 707 cai putere și 881 Nm. Ulterior, special pentru concurenții din cursele de drag care se înscriu în clasele de producție (pro-stock), Dodge a lansat modelul Demon. Acesta dezvolta până la 840 cai putere dacă foloseai benzină de 100. Motorul, un V8 tot de 6,2 litri, dar nou, era cuplat la un supercharger mecanic de 2,7 litri și oferea 1.044 Nm. Aceste mașini aveau anvelope Nitto Tyre special dezvoltate și au fost produse într-o serie limitată, începând din 2018. Ele erau mai ușoare cu aproape 100 de kilograme decât un Hellcat normal, dar tot cântăreau aproape două tone.
Concluzia generală? Toată lumea a iubit Challenger-ul, iar dispariția sa a fost tratată ca finalul unei epoci. Dodge a dat tuturor o lecție despre cum readuci în actualitate un nume legendar pentru a îi onora istoria și pentru a construi una chiar mai mare.
Sursă foto: Dodge
Pontiac LeMans | 1961 - 1981
Pontiac LeMans este un automobil foarte important în istoria mărcii americane, poate mai important decât cred mulți. La origini, numele „LeMans”, care face referire la orașul Le Mans ce găzduiește anual celebra cursă auto de 24 de ore, era utilizat pentru a diferenția o versiune de lux a modelului compact Tempest. Pe atunci lansat pe noua platformă Y-body a GM, Pontiac Tempest era un model popular, fiind disponibil și ca berlină sau break, dar nivelul de echipare LeMans era oferit doar pentru coupe-ul cu două uși. Aproape 7.500 de bucăți s-au comercializat în acel prim an și, în doar doi ani, LeMans a devenit un model de sine stătător, deși mecanic legat de Tempest.
În primul an, doar un motor cu patru cilindri de 3,2 litri și un V8 de 5,5 litri au fost oferite, dar lucrurile s-au schimbat în 1964 când a sosit o generație nouă, și pentru Tempest, dar și pentru LeMans. Ambele au primit un design nou cu patru faruri organizate două câte două, de-o parte și de alta a grilei frontale. Așezat pe platforma A, modelul LeMans a fost cel folosit de Pontiac pentru a produce o variantă sportivă. Ideea, provenită de la inginerul John Z. DeLorean, a fost pusă în practică prin introducerea în gamă a lui GTO.
Numele, de origine italiană, provine de la „Gran Turismo Omologato”, adică GT omologat pentru curse. În ciuda aparențelor, cei de la Pontiac chiar s-au zbătut și au trimis un dosar de omologare către FIA, dosar ce a fost acceptat, iar FIA a emis un certificat de competiție pentru coupe-ul american. Acesta folosea un motor mult mai mare decât V8-urile inițial disponibile pe LeMans (cel de 5,5 litri a primit un companion în 1964 sub forma unuia mai mic, de 5,3 litri, pe lângă un alt agregat cu șase cilindri în linie). Era vorba de un V8 de 6,4 litri de pe Pontiac Catalina, un model mult mai mare. Cu puteri între 325 de cai putere și 348 cai putere, Pontiac a dat startul erei muscle car, ce a fost definită de motoare cât mai mari, puteri cât mai mari și strategii de marketing tot mai neobișnuite (vedeți Dodge Super Bee).
Povestea lui Pontiac Le Mans a continuat până în 1981 inclusiv, când a fost retrasă cea de-a cincea generație a modelului. Peste ani, din cauza normelor de poluare tot mai agresive, mașina și-a pierdut din latura sportivă, devenind tot mai luxoasă și mai puțin interesantă. Asta pentru că numele a fost aplicat și pe alte caroserii de uz comun, adică berlină sau break. Dar lovitura finală în legenda LeMans s-a dat în 1987.
Sursă foto: Gestalt Imagery / Shutterstock.com
Pontiac LeMans | 1988 - 1993
„Povestea de dragoste a Americii” - astfel prezenta Pontiac noul LeMans, care a fost lansat în vara lui 1987. Mașina nu era nimic altceva decât un Daewoo LeMans, hatchback de origine coreeană de pe linia genealogică a lui Daewoo Nexia/Cielo (nume date pentru a doua generație). Cu alte cuvinte, un Opel Kadett E trecut prin mai multe crize de identitate. Printr-o conexiune inexplicabilă, Daewoo LeMans a fost vândut în Statele Unite sub brand-ul Pontiac, deși în alte colțuri ale lumii a rămas sub sigla Daewoo (se putea găsi și ca Daewoo Heaven sau Daewoo Fantasy în aceeași perioadă).
Modelul LeMans era produs în Coreea de Sud, fiind una dintre primele mașini coreene cu un Cx scăzut. El a folosit platforma GM T și are o reputație îndeajuns de bună în țara sa de origine încât un exemplare se află la intrarea Muzeului Național al Coreei, în Seul. Daewoo LeMans a fost, de asemenea, primul model din acea țară cu un instrumentar de bord digital. În America, însă, nimeni nu a fost impresionat de tentativa ieftină a Pontiac de a își face loc pe segmentul modelelor compacte cu acest european îmbrăcat în asiatic și reîmbrăcat în american. Cumva, mașina a supraviețuit pe piață până la începutul aniilor '90. Și să ne mai întrebăm de ce Pontiac nu mai există astăzi?
Sursă foto: Pontiac