9 Iulie 2024

Cel mai mare constructor auto american a primit o amendă record de 146 milioane dolari pentru că a vândut milioane de mașini care poluează prea mult



Dieselgate pentru General Motors? Cel mai mare concern american, cel la umbra căruia stau mărci faimoase ca Chevrolet, Cadillac sau GMC, va avea de plătit o amendă 145,8 milioane de dolari pentru că ar fi vândut milioane de mașini care nu respectau normele de poluare din Statele Unite, iar asta vreme de șapte ani de zile, conform CarScoops.

Agenția de Protecție a Mediului (EPA) i-a prins pe cei de la GM în off-side. Țara în care s-a descoperit și din care a pornit scandalul „Dieselgate” ce a împins grupul Volkswagen până la marginea prăpastiei a pus tunurile pe unul de-al lor. Oficialii federali au descoperit că, între 2012 și 2018, GM ar fi vândut 4,6 milioane de camionete de clasă mare și 1,3 milioane de SUV-uri medii care emiteau cu peste 10% mai mult CO2 decât arătau datele producătorilor.

Pe lângă că a fost obligat să plătească o amendă însemnată, grupul GM a fost obligat să predea credite de poluare în valoare de 4,6 miliarde de milioane de dolari care reprezentau emisii de CO2 de circa 50 de milioane de tone. Creditele au fost cumpărate de GM în urmă cu un deceniu. Conform New York Times, GM a plătit doar 100 de milioane de dolari pe credite atunci când le-a achiziționat pentru a-și contrabalansa emisiile poluante.

GM nu a recunoscut că ar fi greșit cu ceva, purtătorul de cuvânt Bill Grotz declarând că motivul neregulilor fiind o schimbare în procedurile de verificare și testare a EPA, în 2016. Printre modelele care ar polua prea mult se numără Chevrolet Equinox, Chevrolet Silverado, GMC Sierra, Cadillac Escalade, și GMC Yukon. Motoarele cu probleme ar fi cele de 2,4 litri, 5,3 litri, 6,2 litri și 4,3 litri.

Aceste amenzi nu reprezintă o premieră absolută pentru General Motors. Nu mai devreme de anul trecut, GM a avut de plată amenzi în valoare de 128 de milioane de dolari pentru că anumite modele ale sale ar fi avut măsurători înșelătoare de consum. Concret, camionetele grupului consumau mai mult decât prevedeau standardele în vigoare între 2016 și 2017. Amenda a fost plătită către autoritatea responsabilă cu siguranța pe autostrăzi (NHTSA).



Citeste si