Clienții români pare că și-au recăpătat pofta pentru mașini noi, luna iunie a acestui an susținând o creștere de două cifre pentru prima jumătate a anului în curs. Conform cifrelor ACAROM, în țara noastră s-au înmatriculat cu 62,13% mai multe mașini în iunie 2024 față de aceeași perioadă a anului trecut, asta în timp ce producția autohtonă respectă și ea prognozele de creștere.

Pe primele șase luni din 2024, înmatriculările de autoturisme noi au atins valoarea de 82.505 unități , o creștere de 12,03% față de aceeași perioadă din 2023, respectiv 60.472 unități. Doar pentru iunie, volumul de mașini noi a fost de 21.358 de bucăți.

Confrom clasamentului pe mărci, Dacia se menține pe prima poziție la jumătatea anului, cu puțin peste 26.000 de mașini vândute. Prin comparație, Toyota, care ocupă locul secund, a comercializat mai puțin de o treime de mașini în aceeași perioadă (puțin peste 7.000 de mașini). Renault a completat podiumul cu aproape 6.000 de mașini vândute între ianuarie și iunie 2024.

Printre mărcile care nu au mai confirmat se numără și BMW care a fost pe punctul de a rata top 10 cu cele mai populare mărci de mașini noi. În primele șase luni, bavarezii au vândut 2.505 mașini în România, sub rivalii de la Mercedes-Benz care au comercializat aproape 2.700 de unități.

Top mărci vândute pe piața mașinilor noi, ianuarie - iunie 2024

  • Dacia - 26.018 unități
  • Toyota - 7.088 unități
  • Renault - 5.811 unități
  • Skoda - 5.779 unități
  • Hyundai - 4.852 unități
  • Volkswagen - 4.677 unități
  • Ford - 3.630 unități
  • Suzuki - 2.878 unități
  • Mercedes-Benz - 2.695 unități
  • BMW - 2.505 unități

Evoluția pieței de mașini secnd hand din România

În ceea ce privește autoturismele second hand inmatriculate pentru prima oară în România, volumul acestora a atins în iunie 2024 cifra de 25.550 unități, o creștere de 2,24% față de iunie 2023, transmite ACAROM.

Pe primele șase luni din 2024, înmatriculările de autoturisme second hand înmatriculate pentru prima oară în România au ajuns la valoarea de 151.546 unități, în creștere cu 22,76% față de perioada similară din 2023, respectiv 123.443 de bucăți.

Creșterea producției de mașini din România, susținută de Dacia

În luna aprilie a acestui an, au fost asamblate în România 50.814 de mașini, în creștere cu 50% față de aceeași lună a anului trecut când erau produse 33.879 de mașini noi. Dintre autoturismele asamblate în aprilie, 27.594 unități au fost făcute la Dacia Mioveni. La Ford Otosan de la Craiova, au fost făcute 23.220 unități.

Ca urmare a acestor cifre, cumulat, în primele cinci luni din 2024, producția de automobile a atins 246.346 de unități, valoare corespunzătoare unei creșteri cu 8,16% față de perioada similară din 2023 când erau asamblate 227.760 unități.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri