Mercedes-Benz investeşte mai mult decât planificase anterior în tehnologia motoarelor cu ardere internă, inclusiv 14 miliarde de euro anul acesta la maşinile sale de pasageri, a afirmat directorul general al grupului german, Ola Kaellenius, într-un interviu acordat publicaţiei Wirtschaftswoche, transmite Reuters, conform Agerpres.

Producătorul de maşini premium investeşte în fabrici, în activităţi de cercetare-dezvoltare (R&D), revizuind grupul motopropulsor la automobilele sale hibride, astfel încât "să poată fi folosite şi în următorul deceniu", a declarat Kaellenius. Acesta a explicat că au fost majorate semnificativ cheltuielile pentru îmbunătăţirea versiunii modelului de vârf S-Class echipat cu motor cu ardere internă, care va fi lansat la mijlocul lui 2026.

"Motoarele noastre vor fi întotdeauna la cel mai ridicat nivel tehnologic. În caz contrar, am fi nevoiţi să renunţăm brusc la afacerea noastră cu motoare cu ardere internă în 2027/28," a adăugat şeful Mercedes.

Acesta anunţase în februarie că va îmbunătăţi maşinile cu motoare cu ardere internă, pe fondul cererii mai reduse pentru vehicule electrice (EV).

De mult timp compania avea ca obiectiv să vândă maşini complet electrice până în 2030, "unde permit condiţiile de pe piaţă", dar Kaellenius a precizat recent că se aşteaptă acum ca doar 50% din vânzări să fie vehicule electrificate, inclusiv hibride, până în 2030.

Sursa foto: Mercedes-Benz

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri