25 Iunie 2024

Lucrările ar putea începe curând la drumul expres Piatra Neamț - Bacău: Avizul de mediu a sosit cu o lună întârziere



Proiectul drumului expres ce leagă Piatra Neamț de Bacău, rută ce face parte din Master Planul General de Transport al României (MPGT) și va fi dezvoltat de Compania Națională a Infrastructurii Rutiere S.A, a primit Acordul de Mediu, din partea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, prin intermediul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, se arată într-un comunicat.

„Proiectul se încadrează în prevederile Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului și a avut nevoie de Acordul ANPM, pentru că se desfășoară pe teritoriile a 15 unități administrativ-teritoriale aflate în două județe: Bacău și Neamț. Punctul de început al drumului expres se află la km 8 + 400 al autostrăzii Bacău – Pașcani și este proiectat pentru o viteză de 120 km/ oră, pe două benzi de circulație pe fiecare sens de mers”, a declarat Laurențiu Alexandru Păștinaru, Președintele ANPM.

Traseul drumului expres tranzitează localitățile Săucești, Berești-Bistrița, Itești, Racova și Blăgești, din județul Bacău, precum și unitățile administrativ-teritoriale Cândești, Costișa, Rediu, Borlești, Podoleni, Zănești, Roznov, Săvinești, Dumbrava Roșie și Piatra Neamț, din județul Neamț. Acordul de mediu a venit cu aproximativ o lună întârziere față de estimările din luna aprilie a directorului C.N.A.I.R., Cristian Pistol.

Conform avizului deja dat de CNAIR, ăe traseul care va tranzita județele Bacău și Neamț vor fi construite inclusiv:

  • 6 viaducte;
  • 17 pasaje;
  • 7 poduri;
  • 2 spații de servicii;
  • 1 Centru de întreținere și coordonare;
  • ⁠5 noduri rutiere (Nod rutier A7, Nod rutier Racova, Nod rutier Podoleni, Nod rutier Savinești și Nod rutier Piatra Neamț).

„Acordul de mediu semnat, azi, la sediul ANPM este nu doar o garanție a faptului că proiectul va intra în faza de construcție, cât de curând, ci și o asigurare că ariile naturale de interes comunitar, prin vecinătatea cărora va fi desfășurat acest proiect și care găzduiesc numeroase specii de faună, care se deplasează și tranzitează zona de influență a proiectului nu vor avea de suferit din cauza lucrărilor”, a afirmat Mircea Fechet, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Chiar dacă nu intersectează situri Natura 2000, noul drum expres va trece prin vecinătatea următoarelor arii de interes comunitar:

  • Piatra Șoimului – Scorțeni – Gârleni;
  • Lacurile de acumulare Buhuși – Bacău – Berești;
  • Munții Goșman;
  • Dealurile Podoleni;
  • Lunca Siretului Mijlociu;
  • Siretul Mijlociu;
  • Lacurile Vaduri și Pângărați;
  • Pădurea și Lacul Mărgineni.

Următoarea fază a proiectului este demararea procedurii de execuție a lucrărilor. Construcția este finanțată prin fonduri europene nerambursabile (Programul Transport). Drumul expres face legătura dintre A7 (secțiunea Bacău – Pașcani), DN2 și DN15.



Citeste si