Dacia a confirmat că Dacia Bigster, cel mai mare SUV din gama constructorului autohton, va fi lansat în cadrul Salonului Auto de la Paris. Evenimentul va avea loc între 14 și 20 octombrie, iar Bigster va ajunge în reprezentanțe în prima parte a anului viitor, conform Automotive News.

La trei ani de la prezentarea conceptului Bigster, Dacia va dezvălui varianta de serie a SUV-ului de segment C în cadrul Mondial de l'Auto, la Paris. Asemeni „părintelui” Renault, care a folosit ultima ediție a Salonului Auto de la Geneva pentru a lansa noul Renault 5 E-Tech Electric, Dacia va merge la evenimentul auto din capitala Franței cu noutăți.

Deși stiliștii Dacia au declarat că Bigster nu va fi doar o copie mai mare a noului Duster, cele două SUV-uri vor împărți destule elemente vizuale, mai ales la partea frontală și cea posterioară. De asemenea, ca restul modelelor recente ale Dacia, Bigster va folosi platforma CMF-B a grupului Renault, iar modelul va fi asamblat la Mioveni.

Cât de mare va fi SUV-ul Dacia Bigster

Platforma modulară CMF-B utilizată deja de Sandero sau Jogger permite un amaptament mai lung, iar această versatilizate va fi utilizată la maximum de Bigster. Deși nu va avea șapte locuri - așa cum se vehicula inițial - modelul va măsura 4,6 metri, semnificativ mai mult decât cei 4,34 metri ai generației a treia a lui Duster.

Presa a scris că modelul cu cinci locuri va fi disponibil în Europa, dar o versiune cu șapte locuri va fi totuși comercializată pe piețe puțin mai stricte din punctul de vedere al normelor de siguranță, așa cum sunt cele sud-americane sau asiatice.

Despre motorizări, Dacia nu a oferit prea multe detalii, dar ne așteptăm la o gamă similară cu ceea ce regăsim pe Duster. Cu alte cuvinte, diesel-ul va fi cel mai probabil omis, gama incluzând propulsoare pe benzină, dar și hibride și mixed-fuel pe GPL.

Ce va ascunde sub capotă Dacia Bigster

Dacia Bigster va fi vârful de lance al mărcii Dacia, ceea ce se observă și din imaginile spion care surprind prototipurile ce au fost testate încă de anul trecut în Spania. Chiar și așa, versiunea de bază va utiliza în continuare motorul de 1,2 litri arhicunoscut.

El nu va dezvolta, însă, cei 75 de cai putere și 108 Nm de pe Sandero, ci va fi îmbunătățit pentru a face față greutății crescute a lui Bigster. În cazul lui Duster, care cântărește 1.300 de kilograme cu motorul de 1.200 cmc, trenul de rulare hibrid combinat cu agregatul 1.2 TCe oferă 130 cai putere. Sistemul mild-hybrid cu o baterie de 48V va fi transferat și pe Bigster.

Cel mai probabil, motorul de pe versiunea de top (care ar putea sau nu să se numească Extreme), va fi unul de 1.800 cmc, nu de 1,6 litri ca în cazul lui Duster. Pe duster, motorul full-hybrid de 1,6 litri dezvoltă 141 cai putere și este același de pe Jogger hibrid.

Se pare că Dacia va pregăti și un Bigster 4x4, dar nu se știe dacă va fi disponibil imediat după lansare. Cât privește prețul, presa a vehiculat deja un preț de bază mai mare cu aproximativ 3.000 de euro față de Duster. Urcând prin gamă, fiecare nivel de echipare se va diferenția în mod similar în comparație cu gama Duster. În prezent, Duster Essential începe de la 18.800 euro, dar varianta de top Duster Extreme cu motorul full-hybrid costă 21.500 euro.

Sursa foto: Dacia

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri