Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) impune, luni, restricţii de tonaj pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres şi drumuri naţionale din cauza temperaturilor extreme (33-37 grade Celsius) din judeţele Dolj, Olt, Teleorman Giurgiu, Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov şi Bucureşti.

Restricţiile, care se vor aplica în intervalul orar 10:00 - 20:00, se alătură celor impuse cu prilejul Rusaliilor (7,5 tone) şi pe A2, DN7 şi DN39.

"Amintim conducătorilor auto că măsurile adoptate de CNAIR sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin. 2 şi 3 al Ordonanţei de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului poate interzice temporar circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, drumurile naţionale din judeţele afectate de codul portocaliu, cu excepţia: transporturilor de persoane; transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală; vehicule care participă la intervenţii în caz de forţă majoră; transporturi funerare; transporturi poştale; transporturi de echipamente de prim ajutor; transporturi pentru distribuire de carburanţi; transporturi de mărfuri sub temperatură controlată; transporturi pentru tractări vehicule avariate; transporturi pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate; transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării; transporturi apă îmbuteliată; transporturi produse provenite din exploatări agricole; transporturi militare implicate în exerciţii multinaţionale", precizează CNAIR, într-un comunicat citat de Agerpres.

De asemenea, pe perioada restricţiilor, vor fi exceptate utilajele proprii ale CNAIR, cât şi utilajele închiriate de la firmele cu care CNAIR are contracte de lucrări în derulare.

"Precizăm faptul că, în funcţie de evoluţia condiţiilor meteorologice, restricţiile pot fi ridicate, menţinute sau prelungite", atenţionează compania de drumuri.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere sau de pe site-ul companiei ori de pe pagina de Facebook.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri