Menţinerea plafonării tarifelor la RCA va fi decisă în baza unei analize pe care o va efectua Autoritatea de Supraveghere Financiară, a spus ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, citate de Agerpres.

"Analizăm, să vedem ce facem mai departe. Aşteptăm o analiză pe care o face Autoritate de Supraveghere Financiară, întrucât ea are responsabilitatea monitorizării pieţei asigurărilor şi, în funcţie de această analiză, o să luăm decizia cea mai potrivită, să fie protejaţi atât asiguraţii şi să nu producem perturbări în mecanismul de funcţionare a pieţei asigurărilor.... Mai sunt 20 de zile până la sfârşit şi sunt convins că vor veni cu o propunere", a spus Marcel Boloş.

Întrebat dacă ştie care este propunerea ASF, el a menţionat că nu ar vrea să se antepronunţe "pentru că o antepronunţare pe acest domeniu este foarte sensibilă, având în vedere că discutăm de peste 8 milioane de asiguraţi şi aici trebuie să avem un echilibru între ceea ce înseamnă primele de asigurare pe care le plătesc asiguraţii şi valoarea despăgubirilor".

Potrivit ministrului Finanţelor, în ultima decadă a lunii iunie se aşteaptă ca analizele ASF să fie făcute şi să se ia o decizie.

Ultima plafonare a tarifelor RCA a fost decisă la finalul lunii martie. Premierul Marcel Ciolacu a anunţat atunci că Guvernul prelungeşte cu încă trei luni, până la 30 iunie, plafonarea tarifelor poliţelor RCA.

"Prelungim cu încă trei luni plafonarea tarifelor RCA, până la 30 iunie. Vrem să combatem acest risc de creştere excesivă a preţurilor din cauza dezechilibrelor produse anterior pe această piaţă şi să dăm o mână de ajutor românilor, cum a făcut recent ASF-ul şi a redus serios asigurarea RCA în cazul transportatorilor", a anunţat atunci Ciolacu.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri