Ford Europa va lansa producţia de serie a unui vehicul electric (EV) la fabrica sa din Koln, Germania, transmite DPA.

Lansarea fusese planificată pentru septembrie 2023, dar a fost amânată pentru a fi implementate noile standarde pentru baterii.

Ford produce maşini în Koln din 1930, aici fiind fabricat celebrul model Ford Fiesta. Însă, anul trecut, s-a renunţat la producţia Fiesta, pe fondul pregătirilor pentru un model electric.

Producătorul auto american a investit aproape 2 miliarde de euro (2,2 miliarde de dolari) la Koln, în cadrul tranziţiei spre EV. Obiectivul este de a produce anual 250.000 maşini electrice, inclusiv producţia unui SUV compact care va demara marţi.

Chiar dacă pe plan mondial cererea EV s-a redus, Ford se aşteaptă la vânzări ridicate pe acest segment.

Luna trecută, Ford a anunţat că ia în considerare să vândă în Europa maşini hibride şi alimentate cu gaz şi după 2030, o schimbare faţă de planul iniţial de a vinde în regiune doar vehicule electrice (EV).

În 2021, compania şi-a prezentat planurile pentru o gamă de vehicule complet electrice în Europa până la finalul deceniului.

"În condiţiile în care adoptarea EV în Europa a încetinit, credem că este necesar să oferim clienţilor şi după 2030 vehicule alimentate cu motoare cu combustie internă (ICE) şi maşini hibride", se arată într-un comunicat al Ford.

Reprezentanţii companiei au precizat că urmăresc cu atenţie situaţia şi vor face adaptări, dacă va fi necesar.

În ultimii ani a crescut cererea pentru hibride, ceea ce a determinat producătorii auto să reducă investiţiile în EV. De asemenea, lipsa infrastructurii de încărcare în Europa a afectat cererea.

Producătorii auto americani se află sub presiunea companiilor chineze care produc vehicule electrice low-cost şi le exportă masiv spre Europa, America Latină şi sud-estul Asiei.

Sursa foto: FooTToo / Shutterstock.com

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri