15 Mai 2024

Mașini de vânzare: o nouă platformă de anunțuri auto. Cum funcționează Plus Auto Marketplace



Plus Autotrade, distribuitor de autovehicule premium și de lux de pe piața locală, lansează Plus Auto Marketplace, platformă de anunțuri pentru cei care vor să vândă sau să cumpere o mașină. Investiția în platformă este de peste 400.000 de euro.

Plus Auto Marketplace este un spațiu de întâlnire virtual pentru toți cei interesați să vândă sau să cumpere un autovehicul, atât profesioniști (dealeri auto și societăți de leasing), cât și persoane private.

Conform unui studiu realizat de carVertical, piaţa de maşini second-hand din România este una dintre cele mai puţin transparente din Europa. Țara noastră ocupă locul 21 din cele 25 de ţări incluse în studiu, regăsindu-se pe lista celor mai puţin transparente pieţe de maşini rulate din Europa.

Anunțuri auto: ce trebuie să știi despre vânzarea mașinii pe Plus Auto Marketplace

Orice autovehicul listat pe platformă va trebui să aibă un istoric verificabil, ceea ce va fi posibil rapid și eficient, datorită integrărilor cu furnizori de soluții de date, care asigură accesul la informații, astfel încât mașinile puse la vânzare să reflecte realitatea. Platforma are înglobată tehnologie AI pentru facilitarea unor precese precum adăugarea și moderarea unui anunț, evaluarea prețului de vânzare etc.

Alte criterii care trebuie îndeplinite pentru a putea lista un anunț de vânzare pe platformă sunt: vechimea autovehiculului să fie de maximum 10 ani, numărul kilometrilor parcurși să nu depășească 180.000, iar mașina să nu fie avariată în momentul publicării anunțului.

Utilizatorul plătește un preț unic de 10 euro (TVA inclus) per anunț, valabil pentru 30 de zile.

După ce anunțul este verificat și publicat, un client interesat poate interacționa cu vânzătorul, fie direct, fie prin intermediul platformei, utilizând mesageria din contul său. Procesul de negociere are loc în afara platformei”, spune Veronica Negru, Manager Marketplace.

În fiecare an, în România, sunt vândute aproximativ 1 milion de mașini, din care 150.000 sunt noi, iar restul sunt autovehicule rulate; aproximativ o treime dintre acestea sunt importate, iar restul sunt înmatriculate în România și revândute.



Citeste si