24 Noiembrie 2023

Audi și Abt au prezentat o mașină de curse pentru șosea care costă 600.000 euro



Tunerul Abt, responsabil pentru unele dintre cele mai nebunești creații bazate pe modele care au ieșit pe porțile uzinei din Ingolstadt, a dezvăluit „cel mai exclusivist automobil pe care l-am făcut vreodată”. Denumit XGT, noul supercar este, de fapt, un Audi R8 LMS GT2 modificat pentru a putea rula pe șosea. Mașina este cu 170 de kilograme mai ușoară ca un R8 obișnuit cu tracțiune spate și are 630 de cai putere din V10-le de 5,2 litri plasat central.

Am tot auzit sintagma aceasta. Aproape fiecare creație ciudată, puțin nesăbuită, care are aspectul unui monopost carosat și care, prin metode neștiute, a obținut plăcuțe de înmatriculare este descrisă de noi, cei din presă, drept o „mașină de curse pentru șosea”. Lista este lungă, dar putem să trecem pe lângă niște jaloane ușor de recunoscut, fie că vorbim de incendiarul Caparo T1 sau de BAC Mono. Dar aceste exemple nu sunt corecte, deoarece o „mașină de curse pentru stradă” ar trebui să-și tragă seva dintr-un model de competiții.

Cu alte cuvinte, exemple mai corecte ar fi acele mașini de stradă de omologare, create de constructori pentru a putea concura în diverse campionate care cer asta. Porsche 911 GT1 din 1996-1998 este un exemplu elocvent, la fel cum este Ford RS200 sau McLaren F1 GT. Un alt exemplu corect este noul Audi (Abt) XGT, dar el nu a apărut dintr-o nevoie reală, ci pentru că Abt s-a gândit c-ar fi drăguț să-și ia adio de la supercarul cu motor central al constructorului cu cele patru cercuri cu o mașină specială.

Dezvoltat cu ajutorul echipei de curse Scherer Sport (parte a Scherer Group), XGT este în lucru de doi ani, „deoarece procesul a fost complet diferit de pașii pe care-i urmezi când construiești o mașină normală”, conform unui comunicat Abt citat de Autocar.Producția va fi limitată la doar 99 de unități, iar fiecare va costa 598.000 de euro. Contra acestei sume primești, cum spuneam, 630 de cai putere din venerabilul V10 aspirat de 5.200 cmc care te poate duce până la 320 de km/h în ciuda aearodinamicii elocvente. Greutatea este de doar 1,4 tone ceea ce permite un sprint de la 0 la 100 km/h în doar 3,4 secunde.

Hans-Juergen Abt, șeful Abt, a spus că „a fost o provocare aparte care ne-a motivat pe toți să creăm o mașină care exprimă, cu adevărat, întreaga noastră istorie”. Compania Abt, cunoscută pentru divizia de tuning Abt Sportsline, a apărut ca o formație dedicată lumii motorsportului. Familia Abt a apărut în curse la mijlocul aniilor '70, mai întâi cu un NSU Prinz TT și apoi cu diverse modele Audi. Johann Abt, fondatorul companiei, debutase în curse cu Fiat-Abarth, dar era deja alături de Audi în 1975.

Hans-Juergen însuși a mers la curse, concurând în seria germană de grand turisme (ADAC GT) la mijlocul aniilor '90 cu Audi-uri C5 special modificate de Abt Motorsport. Christian Abt și Daniel Abt sunt alți doi reprezentanți ai familiei care au mers la curse, inclusiv la Le Mans și în Formula E pentru Audi. Revenind la Abt XGT, acest model include întreg pachetul aerodinamic dezvoltat de Audi Sport Customer Racing pentru clasa GT2, o categorie formulată de Stephane Ratel Organization (SRO) care oferă performanțe ce se situează între GT3 și GT4 (da, știm, n-are logică).

Pentru a pregăti mașina, Abt i-a chemat pe piloții săi din DTM, Kelvin van der Linde și Ricardo Feller, care au mers cu mașina pe circuit. Un prototip a fost văzut pe Nordschleife în urmă cu aproximativ o lună suscitând un val de sprâncene ridicate. Aceștia au concluzionat că „posibilitățile sale dinamice, comportamentul său pe drum și răspunsurile pe care le primești de la frâne și direcție nu se pot compara cu ale altor mașini”.

La interior vei găsi aceeași cușcă de protecție cu margini foarte înalte, volanul de curse de mici dimensiuni, dar și consola centrală cu butoane fizice, că nu e timp de ecrane tactile în motorsport. Există, însă, și o frână de mână și o cameră pentru rulatul în marșarier, ca bonus. Suspensia este ajustabilă, cu amortizoare și arcuri speciale, iar cauciucurile sunt Pirelli P Zero Trofeo R. În limbaj simplist, asta înseamnă că n-ar fi bine să te prindă ploaia cu ele pe un drum pe care nu se degajează apa.

Încheiem prin a spune că aceasta nu este singura mașină de GT2 pe care muritorii o pot cumpăra pentru a merge la piață. Brabham BT62 este un alt automobil omologat de GT2 care este oferit într-o versiune stradală, la fel ca și KTM X-Bow GTX. Toate fac multă gălăgie și costă o gălăgie de bani, dar măcar nu vei mai vedea așa ceva pe șosea, deci exclusivitatea este garantată.



Citeste si